joi, 25 noiembrie 2010

Când...va mai fi speranţă...

Când toţi vor vorbi despre pace, tocmai atunci va fi război, când albul şi negrul împreună vor fi, când nimic nu va fi ascuns, totul va sta ascuns... Atunci se va întâmpla, atunci va porni un război care ne va mistui pentru că în acest moment al evoluţiei noastre suntem într-o criză existenţială şi morală, când totul e numai sex, violenţă, droguri şi crimă, o lume plină de sânge şi răutate în care Holocaustul Ascuns (avortul) a omorât mai multe suflete decât cele doua conflagraţii mondiale la un loc. O lume în care otrăvurile din mâncare şi medicamente ne ucid încet dar sigur, când religia nu doreşte decât putere (de parcă şi-a mai dorit şi altceva) ajungând să manipuleze şi să dezbine oamenii săraci şi neinformaţi. Când am ajuns să ne urâm între noi pentru orice lucru de nimic, când totul a devenit deşărtaciune, când bătrânii suferă în agonia sărăciei, când tinerii se sinucid aparent fără nici un motiv, înseamnă că Omenirea a ajuns într-un moment în care trebuie sa decidă pentru viitorul ei.
Când cei care ne conduc îşi vând poporul şi ţara în care s-au născut, când îşi neagă apartenenţele strămoşeşti, înseamnă că am ajuns la marginea prăbuşirii. Într-o perioadă în care banul este înaintea cinstei şi frumosului, înseamnă că ne-am pecetluit soarta.
Nu doresc a fi pesimist, departe gândul acesta de mine, sunt doar constatări din viaţa de zi cu zi, alături de oameni. Îmi doresc ca toţi să ne ridicăm şi să spunem STOP, soarta ne-o decidem NOI singuri, sunt convins că se poate, avem nevoie de curaj şi numai împreună putem ieşi din "închisoare".
Pentru toate Sufletele Curajoase!
Să fiţi luminaţi!

Read more...

marți, 16 noiembrie 2010

CRIZA

Existenţa noastră ca fiinţe superioare al acestui Univers, a ajuns in declin. Observ acest lucru zilnic la oamenii cu care intru in contact (cele aflate în criză spirituală şi care solicită sprijin de specialitate), la persoanele de pe strada, oriunde m-aş duce vad aceleaşi feţe triste, abătute, distruse de frământări şi chinuri interioare terifiante. Oameni cărora le este frică! O frică provocată artificial şi indusă totodată de o societate în cădere liberă. O societate in care religia organizată şi concepţia ei despre Dumnezeu continuă să-şi piardă din credibilitate. O religie virusată, oricare ar fi ea. În felul acesta indivizii încep să caute soluţii in altă parte, orintându-se spre alte "inteligenţe superioare", când de fapt ar trebui să le descopere în ei înşişi. Noi suntem cei care ne putem reinventa şi reconstrui o lume a valorilor şi frumosului. Noi cei care suntem SUFLETE CURAJOASE, ÎNGERI DE LUMINĂ, cu toţii putem să ne impunem în faţă celor care îşi alimentează cu energia noastră propriile EGO-uri. Ne-am născut pentru a învinge, nu pentru a fi învinşi, am venit aici pentru a scăpa de "lanţuri", nu pentru a rămâne "înlănţuiţi". Avem în noi toate instrumentele pentru a reuşi, depinde de noi, acum, în acest moment al existenţei noastre să le folosim. Să ne dăm o şansă, pentru că dacă vom aştepta să vină cineva din exterior şi să facă totul pentru noi, vom avea deziluzii. Noi suntem cei mai în măsură să găsim calea. Universul ne aşteaptă, este deschis pentru toţi, oferiţi-vă darul de a fi ÎNGERI, bucuraţi-vă de voi şi de ceea ce sunteţi, cine are urechi să audă, cine are ochi să vadă, până nu va fi târziu. Sensul existenţei noastre ni-l oferim singuri. Nimic nu ne poate influenţa. În ceea ce fac, ca terapeut, cred în potenţialul clientului de a se schimba, îl sprijin în a se descoperi şi când reuşeşte acest lucru nu vă puteţi închipui ce bucurie îl cuprinde.
Va urma...

Read more...
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

  © Blogger templates The Professional Template by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP