luni, 12 decembrie 2011

Români, treziti-va!
Intr-o lume bezmetică, aurul este valoarea suprema!          Jos labele de pe aurul României!
Am primit acest material si consider de bun simt din partea mea sa-l dau mai departe, sa poata fiecare din noi cunoaste o mica partea din ceea ce ni se ascunde.
Din 2005, România nu mai scoate nici un gram de aur din minele sale. Motivul oficial: zăcămintele sunt epuizate. Totuşi, opt firme străine au primit licenţe de exploatare în zonele "epuizate", care s-au dovedit a fi foarte bogate: conţin aur în valoare de 54 de miliarde de euro. Explicaţia: "Au avut hărţile geologice ale statului român",
ne-a spus dr. ing. Florea Neagu
Zăcămintele de aur din România, majoritatea situate în "patrulaterul aurului" - adică perimetrul Baia de Criş, Săcărâmb, Zlatna şi Baia de Arieş, din Munţii Apuseni - dar şi în Maramureş, sunt exploatate, cu eficienţă, de foarte mult timp.
"Pe timpul lui Ceauşescu se scoteau între 14 şi 20 de tone de aur pe an. Dar, după 1990, extracţia a scăzut dramatic, iar în 2005, minele au fost sigilate. Oficial s-a spus că sunt epuizate",
 a afirmat dr. ing. Florea Neagu, fost director al Institutului de Proiectări Miniere, omul care a proiectat şi realizat mine de aur în "patrulaterul aurului".
Un eveniment interesant s-a petrecut în anul 2000, când Banca Naţională a refuzat să mai cumpere aur de la minele româneşti pe motiv că nu poate avea o rezervă mai mare de metal preţios decât 15% din tot ce înseamnă rezervă valutară. Cum aceste mine nu aveau voie să vândă metalul extras decât Băncii Naţionale, au dat, cum era de aşteptat, faliment. Dacă vechile firme româneşti care se ocupau de metalul preţios au dispărut, în locul lor au venit, în mod ciudat, opt companii străine care au cerut în concesiune parcele pentru prospecţiunea şi exploatarea zăcămintelor de aur, tocmai de unde acestea "se terminaseră".
250 de tone, doar la Roşia Montană
Potrivit declaraţiilor făcute pentru DailyBusiness. ro de reprezentanţii firmei Gabriel Resources, la Roşia Montană s-a găsit un zăcământ de aur în valoare de 11 miliarde de dolari, adică de aproximativ 250 de tone de metal preţios. De asemenea, firma Carpatian Gold a găsit la mina Barza, în Munţii Zarandului, închisă pentru că "nu mai era rentabilă", un zăcământ de aur în valoare de 12 miliarde de dolari! Recent, Ştefan Marincea, preşedintele Institutului Geologic Român, a declarat că în ţara noastră mai sunt zăcăminte în valoare de cel puţin 54 de miliarde de dolari. Interesant este şi faptul că toate firmele străine au mers la "punct ochit - punct lovit", adică au obţinut licenţe de prospecţiuni şi exploatare exact pe zonele cele mai bogate ... Cum?
<Încă este mult aur în subteran>
"Firmele străine nu au descoperit nimic, datele aparţin şcolii de geologie din România. Am fost directorul Institutului de Proiectări Miniere şi am realizat mine de aur în Apuseni. Scoteam şi producţii de 40 de kilograme de aur pe tonă de minereu, ceea ce este foarte mult. Pot să spun că încă este mult aur în subteran, dar nu ştiu de ce nu le exploatează direct statul. Pe vremea mea, informaţiile aveau caracter secret, dar acum le are toată lumea. Firmele străine metale preţioase în România consultând hărţile geologice realizate pe vremea lui Ceauşescu. Acum, statul, prin reprezentanţii săi, a ştiut perfect ce dă în concesie",
 ne-a spus dr. ing. Neagu.
Prima hartă a româneşti datează din 1925
În 1925, în România s-a realizat o bază solidă de date privind toate zăcămintele naţionale. Şcoala românească de prospecţiuni geologice a crescut constant.
Zăcămintele din ţară au fost cercetate permanent de mai multe organisme de specialişti şi înregistrate pe "profile", adică secţiuni desenate ale ariilor prospectate geologic. În 1968, toate aceste date au fost înregistrate şi într-un calculator adus de la americani şi instalat într-unul din sediile Întreprinderii de Prospecţiuni şi Foraje "Geofizica", în strada Biserica Amzei din Bucureşti. În 1971, cei de la prospecţiuni au mai cumpărat un calculator, Texas Instruments, pentru stocarea datelor. A fost instalat în alt sediu, în strada Coralilor din Capitală, unde se găseau şi profile geologice realizate în toată ţara. Pe baza acestor informaţii, Ceauşescu făcuse un plan de extracţie până în anul 2050. După 1990, în imobilul din Coralilor s-au lucrat primele numere ale ziarului Adevărul.
Ulterior, imobilul a fost cumpărat de omul de afaceri Ovidiu Tender, care desfăşoară activităţi în domeniul prospecţiunilor geologice etc. În fine, în 1992 a izbucnit un scandal în sediul din Coralilor: dispăruseră toate profilele geologice. Una dintre persoanele care au lucrat în institut ne-a spus că
preţul vânzării documentaţiei secrete a fost de 10.000 de dolari...
Privatizarea rezervelor este ţinută
Am cerut Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) detalii despre licenţele primite de firmele străine pentru exploatarea aurului pe teritoriul României. Răspuns:
"Informaţiile solicitate nu se încadrează în categoria informaţiilor de interes public. (...) Sunt documentaţii care fac parte din categoria informaţiilor clasificate".
 Iată ce scrie în Constituţia României, art. 136: "Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice". Iată ce spune Legea 544/2001: "Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României".
Datorie externă, 92,1 miliarde ?
În decembrie 1989, România nu mai avea nici o datorie externă. De atunci, lucrurile s-au schimbat. Conform datelor Băncii Naţionale, publicate cu patru luni în urmă, ţara noastră a acumulat, în ultimii 20 de ani, o datorie externă de 92,1 miliarde de euro.
Record pentru preţul aurului
Aurul a înregistrat un maxim istoric de 1.505,4 dolari pe uncie
(n.r.-unitate de măsură egală cu 35 de grame) miercuri, fiind tranzacţionat la 1.502,96 dolari, faţă de 1.493,9 cu cât fusese vândut marţi. Economiştii apreciază că preţul aurului a crescut cu 5% în aprilie, iar trendul ar putea continua,
metalele preţioase fiind considerate un plasament ferit de riscuri.
Dezvăluiri Libertatea
Secretele zăcămintelor de aur, vândute pe 10.000 de dolari
22 Aprilie 2011
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/dezvaluiri-libertatea-secretele-zacamintelor-de-aur-vandute-pe-10-000-de-dolari-332016.html
============================
Profesorul Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geologie Bucureşti, unul dintre cei mai cunoscuţi geologi români specializaţi pe zăcăminte de aur
======================
Un studiu recent asupra exploatării zăcămintelor de aur din România arată că suntem în elita mondială a metalelor preţioase. "Ocupăm locul cinci în lume la extracţie, în decursul istoriei", ne-a spus profesorul dr. Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geologie Bucureşti, autorul cercetării. Cu toate acestea, România mai are 6.000 de tone de aur în zăcăminte. Cât înseamnă asta? Dacă ne raportăm la cursul BNR de vinerea trecută, când un gram de aur a fost 180 de lei, valoarea totală a zăcămintelor este de aproximativ 250 de miliarde de euro! Şi aceasta în condiţiile în care poporul român se luptă cu sărăcia şi cu nesiguranţa locurilor de muncă.
Mineritul aurului pe teritoriul României este o tradiţie multimilenară. Cele mai vechi podoabe de aur găsite la noi au fost descoperite la Moigrad, judeţul Sălaj şi aparţin epocii pietrei, adică au o vechime de 6.000 de ani. Încă de atunci, strămoşii noştri cunoşteau metalurgia aurului.
Suntem pe locul cinci în lume
"Din străvechime până acum, din Carpaţii României s-au extras 2.070 de tone de aur, lucru care ne plasează pe locul cinci în lume, după Africa de Sud, Canada, Statele Unite şi Australia. După cum se vede în grafice, cea mai mare parte a fost folosită de altcineva decât poporul român. Vestea bună este însă că mai avem, în sediment, de trei ori cât s-a exploatat până acum, adică vreo 6.000 de tone. Rămâne de văzut cum vor fi folosite. Deocamdată, pe noi, pe specialişti, nu ne întreabă nimeni nimic",
ne-a spus profesorul dr. Gheorghe Popescu, unul dintre cei mai cunoscuţi geologi români specializaţi pe zăcăminte de aur.
<Ţara noastră primeşte prea puţin pentru zăcămintele pe care le concesionează>
Conform Legii minelor, modificată în 2009, România primeşte din partea companiilor care exploatează bunurile subterane o redevenţă de doar 4% din tot ce se extrage . Adică, dacă se câştigă 100 de milioane de euro din extracţia aurului, statul încasează 4 milioane, iar restul merge la firma care exploatează mina.
"Eu cred că aceste redevenţe sunt în defavoarea ţării noastre, care primeşte prea puţin pentru zăcămintele pe care le concesionează. Sigur că investitorul trebuie să câştige, dar o afacere trebuie să fie reciproc avantajoasă, adică trebuie să câştige şi România, sau România în primul rând, pentru că este proprietarul",
 ne-a spus prof. Gheorghe Popescu.
De menţionat este faptul că în Africa de Sud redevenţa pentru aur este de 20%.

Exclusiv
Avem 6.000 de tone de aur, adică 250 de miliarde de euro!
Sorin Golea 14 Noiembrie 2011,
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/Avem-6-000-de-tone-de-aur-adica-250-de-miliarde-de-euro-364785.html

Read more...

joi, 1 decembrie 2011

LA MULTI ANI ROMANIA!!!

Descoperiri arheologice care ii reduc la tacere pe occidentali

 


„România este vatra a ceea ce numim Vechea Europă, o entita-te culturală cuprinsă între 6500-3500 î.Hr. axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de ară (…). Uluitoarele descoperiri făcute în România şi alte ţări învecinate după al doilea război mondial, asociate datărilor cu radio-carbon, au făcut posibilă înţelegerea importanţei începuturilor culturii „vechii Europe”, o cultură a unei societăţi de agricultori. A devenit, de asemenea, evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva= milenii pe cea sumeriană”
Maria Gimbutas, „Civilizaţie şi cultură"

Şi astăzi se discută în contradictori despre originea şi civilizaţia dacoromânilor. Chiar de către istoricii şi cercetătorii români. Originea pură a strămoşilor noştri este contestată. Însă, descoperirile arhelogice vin în ajutorul nostru. Paleontologii au stabilit că omul de Neanderthal a trăit în urmă cu 100.000 de ani, iar cel de la Ceo-Magnon cu circa 35.000. Fratele nostru oltean de la Buciuleşti, comuna Tetoiu, jud. Vâlcea, pe Valea lui Grăuceanu are o vechime de 1.900.000-2.000.000 ani!!! Descoperirea îi aparţine savantului Dardu-Nicolăescu-Plopşor. Cum e posibil?!...


Aşa cum marile popoare ale lumii s-au format în bazinele hidrografice ale marilor fluvii şi poporul nostru s-a format în bazinul hidrografic al Dunării. „Este uimitoare coincidenţa aproape perfectă între teritoriul fostului regat al Daciei, atestat documentar, de pe vremea lui Burebista şi conturul bazinului hidrografic al Dunării, de la Viena şi până la vărsarea în Marea Neagră. Această coincidenţă confirmă faptul că bazinul hidrografic al Dunării a fost leagănul de formare şi supravieţuire multimilenară a poporului pelasgo-traco-geto-daco-valaho-român” (1!).

Săpăturile arheologice făcute sub auspiciile Academiei Române în zona defileului Dunării, cu ocazia deschiderii în 1964 a şantierului „Porţile de Fier”, au scos la iveală vestigii de o importanţă covârşitoare, care atestă existenţa vieţii în această zonă din cele mai vechi timpuri. Cercetătorul arheolog Vasile Boroneant (n.1930), membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, laureat al Academiei Române, a lucrat pe acest şantier împreuină cu cercetătorul arheolog Mihai Davidescu (n.1930), sub îndrumarea Profesorului Constantin Nicolaiescu Plopşor (1901-1968), membru corespondent al Academiei Române, director al Centrului Academiei Române de la Craiova.

Lucrările arheologice au acoperit o întindere de peste 180 de km din aval de Moldova Veche şi până la Ostrovul Mare. Cele mai vechi urme de viaţă din zonă au fost datate cu 35.000 ani î.e.n, descoperite în peşterile Chindiei şi Livadita de la Coronini, localitate situată la 7 km în aval de Moldova Nouă. Urmează vestigiile descoperite la Cuina Turcului, de la Dubova, în Cazanele Mari la 17 km în amonte de Orşova, pe malul românesc al Dunării, datate cu 11.000 ani î.e.n. La Schela Cladovei s-au descoperit şi una dintre cele mai vechi aşezări dacice de pe Dunăre din sec. IV î.e.n., cu vestigii ceramice specifice: ceaşca dacică.
Mi-ar trebui mult spaţiu tipografic pentru a prezenta toate descoperirile arheologice din această zonă, descoperiri care au făcut obiectul unor numeroase comunicări ştiinţifice Între 30 martie şi 2 aprilie 2000 în Scoţia, Universitatea din Edinburgh a organizat Conferinţa Internaţională „The Iron Gates in prehistory” (Preistoria Porţilor de Fier) ca semn de preţuire acordat importantelor vestigii scoase la lumină în defileul Dunării între Carpaţi şi Balcani.

„Nu sunt de neluat în seamă nici informaţiile pe care ni le transmite V. Flaccus (m.90 e.n.) care, referindu-se la drumul argonauţilor (din sec. XIII î.e.n.), spune că aceştia au văzut pe porţile templului Soarelui din cetatea lui Arietes: „reprezentarea înfrânderii egiptenilor, conduşi de Sesostris, de către geţi”.Dar Diodor din Sicilia (c.80-c.21 î.e.n.), în istoria lumii antice de la origini şi până la războiul lui Cezar în Galia din 58-51 î.e.n. intitulată „Biblioteca istorică”, prezintă campania egipteană din Tracia condusă de Sesostris, se pare din timpul domniei faraonului Ramses al II-lea (1290-1224 î.e.n.) (2).

Dacă la toate acestea se mai adaugă şi informaţiile recente, ale studiilor mineralogice de laborator, care au confirmat că aurul din sarcofagele egiptene provine din Transilvania, înseamnă că istoria ţării noastre are rădăcini adânci prin vestigiile şi documentele atestate din antichitate şi până în prezent, iar legenda se poate transforma în istorie veridică. În acest sens, o privire mai atentă asupra descrierii faptelor argonauţilor din secolul XIII î.e.n. îmbarcaţi pe nava „Argo” şi plecaţi în căutarea lânii de aur spre ţara denumită Colhida pare să ducă la concluzia că aceştia au trecut pe la „Porţile de Fier”. Scrierile din vechime ale lui Pindar (462 î.e.n.) şi ale lui Apollonios din Rhodos (295-230 î.e.n.) oferă un număr iompresionant de mare de coincidenţe între denumirile mitice ale unor personaje şi locuri din antichitate şi denumirile de azi ale unor localităţi situate pe teritoriul ţării noastre. Pe traseul de la vărsarea Dunării în Marea Neagră la punctul de confluenţă al Tisei cu Dunărea şi apoi al punctului de confluenţă al Someşului cu Tisa, mergând spre amonte, se ajunge în zona Mediaşului Aurit din nordul Munţilor Apuseni, pe cursul mijlociu al Someşului. Pe acest traseu se găsesc o seamă de localităţi ale căror denumiri de azi coincid în mod bizar cu titularurile mitice care ne-au fost transmise din antichitate. Această observaţie l-a făcut pe cercetătorul ştiinţific geolog Mircea Ticleanu să adopte ipoteza şi să finalizeze un studiu în care a demonstrat că drumul pe ape al argonauţilor a urmat traseul pe Dunăre. Apollonios, la vremea lui, a plasat destinaţia finală a expediţiei în Caucaz. Dar informaţiile de atunci se pare că situau Caucazuil la vestul Mării Negre după cum ne-o confirmă atât scrierile lui Ammianus Marcellinus (330-c.400 e.n.), general roman şi istoric, care aminteşte în secolul IV e.n. de un ţinut „Caucaland” situat pe malul stâng al Dunării la marginea bazinului Panonic, a cărei descriere corespunde cu Munţii Apuseni de la vestul Mării Negre…

Cu toate acestea, pentru occidentali, România este ţara romilor, a hoţilor, cerşetorilor. Aceştia să fie cel mai vechi popor din Europa? Nu se pupă cu orgoliul britanicilor, francezilor, germanilor etc. România este la mâna unor „dizidenţi de catifea”, care, după decembriue 1989 nu au scris nimic. Dar se produc zilnic pe sticla televizoarelor, lucrând după „reţete” stabilite în altă parte. Privitul spre Vest a devenit sport naţional…

În ziua de azi se duce o politică perfidă pentru distrugerea acestui popor. Ce putem face? Noi, cei care mai cunoaştem câte ceva, să le popularizăm. Voi? Să nu uitaţi! Şi să cultivaţi aceste lucruri copiilor şi nepoţilor voştri. Şi nu mai căutaţi mistere în afara ţării. Pentru că există nenumărate dovezi ale civilizaţiei care ne-a precedat, dovezi care atestă că pe aceste meleaguri au trăit oamenii primordiali, care s-au răspândit în toată Europa şi pe toate continentele, dând naştere civilizaţiilor care acum ne ignoră. Acestea sunt adevăratele mistere uitate.

„La Congresul Mondial de Istorie, care a avut loc la Montreal, în Canada, în septembrie 1995, la care istoricii români nu au fost admişi, s-au emis o serie de teze, cel puţin bizare, după care statul şi naţiunea etnică ar fi nişte aberaţii sângeroase, care au provocat în ultimele secole cele mai îngrozitoare tragedii, încât ele trebuie să dispară, cedând locul „naţiunii culturale”. Prin „naţiuni culturale” autorii tezelor respective înţeleg religiile occidentale. Ca atare, frontierele trebuie…modificate, pentru că ele numai corespund „criteriilor culturale”, după care ar urma „spiritualizarea” lot, cum le place unora să spună. Primele victome se cunosc: Jugoslavia şi Cehoslovacia” (2).

Din păcate, aceste jalnice teze sunt promovate în paginile aşa-ziselor manuale de istorie alternativă. De fapt o „Românai suverană şi independentă”, cum suna şi generosul crez politic al seniorului Coposu, nu cred că mai este posibilă. Am devenit un fatalist deoarece totul concură la recroirea geografiei politice europene. Subjugarea României a devenit totală. Acum se intenţionează ca din guvernul Boc să facă parte un ministru din C.E…

Dacă chinezii ori japonezii ar avea o cetate ca Sarmisegetusa Regia, ar transforma-o în lor de pelerinaj.

DIN NEGURA TIMPULUI

România este leagănul tuturor civilizaţiilor. Pământul Ardealului este „Grădina Maicii Domnului” şi locul de unde au plecat cele 12 trburi în lume. Dar noi, românii, rămânem ac eeaşi ignoranţi, cărora nu le pasă de istoria neamului. În loc să fim mândri că suntem poporul primordial.

De ce ne este frică de ceea ce am fost?...

Descoperirile din perioada 1960-2000 în arhive şi biblioteci din ţară şi din străinătate a sute de cuvinte româneşti, provenite din fondul autohton geto-dac în vocabularul popoarelor italian, francez, spaniol, englez, irlandez, grec etc. reprezintă adevărate piese de aur pentru cunoaşterea istoriografiei româneşti. La neamurile celtice din regiunea Walace (Marea Britanie) a fost identificată rugăciunea Tatăl Nostru, aşa cum îl rosteau românii din Muntenia, Moldova şi Transilvania. Filologii români şi străini au mai descoperit:

- în cea mai veche cronică turcească, intitulată „Ogusnam”, adusă în actualitate de istoricul român de naţionalitate turcă Ali Ekrem, tipărită în germană, franceză şi rusă, se menţionează existenţa, în anul 839, a unei Ţări a Românilor la nord de Dunăre, până spre Nipru. Se mai menţionează că „Ţara Românilor” s-a confruntat cu cumanii, deci ţara avea o armată şi o administraţie bine pusă la punct. Despre această cronică istoricii şi specialiştii noştri nu au aflat că există;

- în Atlasul german din 1826, pe o hartă care ilustrează popoarele Europei din răsărit în anul 900, se specifică „Wahalen oder Rumumy”, pe teritoriul ce se întindea din Panonia până la Nipru. Totodată se menţionează şi existenţa a cinci voivodate româneşti, adică a unor ţărişoare locale;

- „descoperirea scrisorii unui conducător chazar, referitoare la secolul al VII-lea e.n. din care rezultă existenţa în Transilvania a „ţării Ardil”, adică a ţării Ardealului, termen curat românesc, apărut cu două secole înainte de invazia triburilor migratoare războinice ungare în Bazinul mijlociu al Dunării, ceea ce dovedeşte că ungurii au fost aceia care au împrumutat termenul de Ardeal din limba română, după topica limbii maghiare, Erdely ” (3).
- descoperirea în Biblioteca naţională din Budapesta a lucrării lui Lukacs Karoly, preot romano-catolic şi arheolog, care a păstorit peste zece ani în regiunea Balatonului, unde a făcut cercetări arheologice, identificând urme materiale ale unor castele, biserici şi cetăţi voivodale româneşti în sec. al X-lea. Chiar de pe timpul invaziei triburilor migratoare ungare. Lucrarea a apărut în anul 1937 la Tipografia Episcopatului romano-catolic din Oradea, unde, preotul a fost mutat. Cartea respectivă nu a fost găsită în nici o bibliotecă din România!

- a fost descoperită cronica împăratului german Friederic al II-lea Barbarossa. Pentru anul 1189 în ea se stipulează existenţa unei ţări româneşti numită „Walahia” între Dunăre şi Munţii Carpaţi, condusă de un principe. Sunt descrise cu lux de amănunte graniţele, iar principele ţării, într-un dialog cu împăratul, şi-a afirmat suveranitatea;

- au fost descoperite sursele documentare ale lucrării „Cosmographie”, scrisă în limba română cu alfabet geto-dac, de către Aeticus Dunăreanu, ilustru cărturar şi explorator român din sec. al IV-lea.

NE ESTE FURATĂ ISTORIA


La polul opus se situează evenimente pe care autorul le trece la capitolul „conspiraţii”: de-a lungul timpului, numeroase documente istorice cu privire la strămoşii noştri s-au pierdut într-un mod cu totul straniu. Astfel, „Dacia”, jurnalul împăratului Caius Ulpius Traianus, s-a pierdut; „Getica”, o lucrare scrisă de Criton, medicul personal al lui Traian, a avut aceeaşi soartă; „Istoria geţilor”, scrisă de prelatul-filozof Dios Chrysostamos, s-a pierdut într-un mod cu totul ilogic pentru un filozof de asemenea talie, numit şi Ioan Gură de Aur. „Getica”, o lucrare de sinteză a lui Dios Cassius Coceianus, nepotul filozofului menţionat mai sus, a avut aceeaşi soartă. Alexandrianul Appianus, istoric grec, a scris o impresionantă lucrare în 24 de volume, numită „Istoria Romanilor”. Un lucru foarte curios: s-a pierdut doar volumul al XIII-lea, în care se relata amănunţit chiar cuceririle romane în Dacia. Caninius a scris în versuri istoria expediţiei lui Traian. S-a pierdut! Plutarh a scris o biografie a lui Traian pierdută fără urmă. Ammianus Marcellinus a scris 31 de cărţi în care tratează istoria romană de la împăratul Nerva până la Valens. Şi din acestea au dispărut doar primele 13, cele care tratau istoria cuprinsă între anii 96 până la 350. Tocmai cele care vorbeau despre Dacia. Apollodor din Damasc, celebrul arhitect, a descris detaliat construcţia podului peste Dunăre într-o carte. A dispărut. Opera marelui Ovidiu, exilat la Tomis, a rămas aproape intactă, cu excepţia poeziilor scrise în limba geţilor. Care au dispărut!
Să mai spună cineva că toate acestea nu fac parte dintr-o „conspiraţie” împotriva contemporanilor autohtoni. Pentru a nu cunoaşte istoria strămoşilor noştri!

Lista nu se opreşte aici. Martin Opitz, reprezentant al literaturii germane, numit de către Mihai Ibaşcu „cel mai de seamă poet al veacului său”, a sosit în Transilvania la invitaţia principelui Gabriel Bethlen. Timp de 12 ani a adunat material pentru lucrarea „Dacia antiqua”, inclusiv colindând ţinuturile transilvane. În anul 1639 moare răpus de ciumă la Danzig, iar manuscrisul său a dispărut în condiţii suspecte! Iată câteva nemuritoare versuri scrise de acest poet, necunoscute publicului din ţara noastră:

„Călcând în goană goţii Din depărtate Asii
Cu alţii-n şir grăbit grăbit Venind pe cai gonaci
Al Daciei şi-al Romei Pe greci să îi răpună
Pământ de mult râvnit Pe Misii şi pe Traci,
Nu şterg a voastre nume Cu biciul nici Atilla
Cum nu v-au nici învins Cu hoardele de sciţi
De v-aţi păstrat lumina Nu pot frânge neamul
Aşa cum e înscris. Nepieritoarei ginţi.

Într-un năvalnic tropot
năvala lor zoreşte.
Iar slavii vă-nconjoară
Ca marea într-un cleşte”.

Despre limba strămoşilor noştri, cu excepţia „Codex Rahonczy” (îl voi prezenta în alt articol) şi a unor inscripţii, nu ne-au parvenit date concrete. După ce Bogdan Petriceicu Haşdeu a dovedit existenţa unui substrat dacic al limbii române, s-a s-a încercat discreditarea sa morală şi ştiinţifică. Chiar de către latiniştii români. Pentru ca lucrarea sa „Mitologia dacilor”, să dispară.

Nici siturile nu au fost cruţate. Munţii Orăştie au fost sistematic prădaţi şi jefuiţi de tezaurele lor istorice, mărturii ale unei civilizaţii şi culturi geto-dacice de nepreţuit. Începutul l-au făcut romanii. „În Evul Mediu, Regii Ungariei şi Austriei, Matei Corvin şi Carol al VI-lea, au organizat pe Mureş, şi pe Dunăre, interminabile convoaie de transport cu relicve arheologice destinate pierzării spre Budapesta şi Viena. În luna septembrie a nului 1832 arheologul J. Ackner a descoperit la Sarmisegetusa o foarte frumoasă, interesantă, dar şi extrem de reprezentativă piesă arheologică: „Victoria dacică” înconjurată de genii, un mozaic care, printre altele, avea ornamente vegetale încrustate cu misterioase simboluri, care înconjurau un înscris tainic, rămas nedescifrat. Această relicvă, atât de preţioasă pentru neamul nostru, a dispărut fără urmă. Întrebat în epocă, arheologul maghir E. Ballum a declarat că ştie unde se află acest mozaic, dar „nu poate divulga adevărul din motive politice” (4).

În anul 1882, la un congres ţinut în Sibiu, Gheorghe Bariţiu a izbucnit în lacrimi mărturisind public cele două vise pe care nu le-a putut îndeplini: salvarea Sarmisegetusei şi deschiderea ueni universităţi româneşti în Ardeal.

Nu multe persoane cunosc că pe Insula Şerpilor, în secolul al XIX-lea, se găseau ruinele unui imens templu antic închinat lui Apollo. Practic, au fost demolate complet şi transportate la Moscova, unde au dispărut.
Şi geografiile care descriau teritoriile dacice au dispărut. Marele Strabon a scris o carte despre Tracia şi Dacia, care a dispărut. „Marele geograf Marin din Tyr descrisese în amănunţime teritoriile locuite de geţi şi daci, dar lucrarea sa nu a ajuns până la noi, decât într-o palidă măsură, prin intermediul unei prezentări făcute de Ptolemeu” (5).

Din hărţile antice nu s-a păstrat nici una care să înfăţişeze Dacia veche. În schimb, lucru foarte curios, s-au păstrat cele care reprezintă Dacia de după cucerire.

Chiar în mediile academice se vorbeşte foarte puţin despre strămoşii noştri. De ce? Pentru că sunt „barbari”. Dacă vrem în Europa trebuie să susţinem că „de la Râm ne tragem”, trebuie să ne uităm trecutul şi tradiţiile. Toţi guvernanţii de după decembrie 1989 au lăsat în paragină vestigii inestimabile ale trecutului!
 
Sursa: enciclopedia getidacilor

Read more...

duminică, 27 noiembrie 2011

Pentru cei care imping lumea mai departe

pentru cei nebuni:
rebelii,
cei care fac belele
cei rotunzi in case patrate
cei care vad lucrurile diferit
nu au respect pentru reguli
si pt status quo
poti sa-i citezi
sa nu fii de acord cu ei
sa-i glorifici
sau sa-i blamezi
dar un singur lucru nu poti face
sa-i ignori
pt ca ei schimba lucrurile
imping rasa umana inainte
si daca unii ii vad ca nebuni
noi ii vedem genii
pt ca cei care sunt suficienti de nebuni
sa creada ca pot schimba lumea
sunt cei care fac asta.

Read more...

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Noi... oamenii

Read more...

miercuri, 16 noiembrie 2011

Intram intr-o Lume Noua. Pregateste-te!

Ne pregatim pentru o lume noua. Singurul principiu al unei constructii durabile este aducerea ordinii in haos. Valorile vechi se desira, lasand loc unui alt ciclu evolutiv. Prefacerile din jurul nostru s-ar putea sa ne sperie, atata vreme cat nu le intelegem bine, dar sa nu uitam ca avem puterea divina in cele trei planuri ale realitatii: mental-sentimental-fizic, sau mai precis spus: spiritual-astral-material. "Sa nu te indoiesti niciodata de faptul ca un grup de cetateni amabili si dedicati pot schimba lumea. De fapt, sunt singurii care pot sa faca asta" spunea Margaret Mead la ceremonia de initiere a Zilei Pamantului, in 1970. Masa critica, menita sa schimbe paradigma se afla in dinamica, iar vorbele Mantuitorului: "voi sunteti sarea pamantului" au inceput sa se auda in cat mai multe minti! Lumea veche si nedreapta de care am inceput sa ne despartim a avut ca principii separatismul, sclavagismul si dragostea de putere. Predicatele noii ordini sunt integraliste, coordonate de Principiul Unitatii in Diversitate! Trebuie sa ne amintim ingredientele, fara de care reteta noastra ar esua: "Ci toate cate voiti sa va faca voua oamenii, asemenea si voi faceti lor, ca aceasta este Legea si prorocii!" (Matei 7:12)

Omul noii oranduiri va fi animat de cateva principii stabile si generatoare de prosperitate mentala, sufleteasca si materiala:

Onoare: tine-te de cuvant!

Loialitate: Apara si sustine-ti semenii in toate faptele lor de virtute!

Integritate: Nu-ti vinde principiile si codul moral pentru nimic in lume!

Onestitate: Nu fura, nu minti, nu insela!

Respect: Fii politicos si elegant cu toti !

Cinste: Fii drept si impartial!

Respectand toate acestea vei deveni un cavaler care va gasi un sens divin vietii tale, si inarmat cu sabia adevarului si scutul dreptatii vei imprastia lumina iubirii pe tot pamantul. Nu trebuie decat sa urmezi, pe deplin constient aceasta cale: fidelitate fata de credinta ta, curaj in a-ti apara principiile, puterea de a-i apara pe cei slabi, dragoste fata de om, impotrivire in fata raului si a nedreptatii, generozitate si respect pentru toate fiintele! Nici nu este foarte greu sa facem o lume mai buna! Trebuie doar sa ne amintim cine suntem si care este menirea noastra Aici si Acum!
sursa: http://codulluioreste.blogspot.com/

Read more...

luni, 14 noiembrie 2011

Ce este psihoterapia experientiala?


Psihoterapia experienţială a unificării P.E.U. este o metodă holistică, centrată pe analiza de simbol, dezvoltare personală şi autoschimbare prin intermediul exerciţiului provocator, improvizaţiei şi meditaţiei creatoare cu suport artterapeutic şi expresiv. Utilizează puterea transfiguratoare a metaforei şi a resemnificării experienţei trăite, reconectând Egoul cu Sinele şi stimulând procesele de unificare, integrare şi transgresare, interne şi externe. Este o terapie individuală şi colectivă (de grup, de familie şi organizaţională), atât pentru adulţi, cît şi pentru copii şi adolescenţi. Plasează în centrul preocupărilor dezvoltarea şi transformarea umană.
Utilizează ca proceduri şi "vehicule" ale autocunoaşterii şi autotransformării experienţa conştientizării acum şi aici ("starea de martor"), reconstituirea şi acţiunea simbolică în prezent, prin intermediul limbajelor universale: improvizaţia dramaterapeutică centrată pe reconversia polarităţilor; accesarea simbolică şi transformatoare a expresiei spontane, verbale şi corporale, individuale şi în grup, prin postură, ritm, mişcare şi dans, improvizaţie meloritmică şi sonoră, a expresiei creatoare vizuale – plastică, grafică, modelaj, colaj; improvizaţia creatoare constructivă bazată pe valoarea proiectivă a elementelor naturale - scoici, pietre, cristale, lut, scoarţă de copac, frunze, ramuri, seminţe etc.; improvizaţie metaforică şi narativă (verbală) cu şi fără suport proiectiv – fractali, creaţie foto, expresie plastică, sonoră sau corporală, obiecte investite simbolic,etc.; scenariul şi jocul simbolic, construcţia de măşti şi lucrul terapeutic cu măşti şi marionete, etc.
Abordarea persoanei şi a grupului se întemeiază pe un model holistic, sinergetic şi integrator al manifestărilor somatice, psihologice şi spirituale ale fiinţei umane, iar metodologia de lucru vizează, prin tehnici specifice, originale, unificarea, armonizarea şi eficientizarea sa pe trei axe sincrone : axa transformărilor Ego-Sine, axa inconştient-conştient-transconştient şi axa timpului. În Terapia Unificării, viziunea şi abordarea transgeneraţională şi spirituală tind să devină parte integrantă a procesului unificator individual, familial şi de grup.
Obiective: deblocarea dezvoltării personale şi colective, activarea resurselor şi a intenţionalităţii creatoare în maturizarea psihospirituală şi în modificarea scenariilor de viaţă, regăsirea sensului şi autorevalorizarea în cadrul unui proces terapeutic unificator şi reintegrator al personalităţii, din perspectiva rolurilor identitare (masculin, feminin, parental-filiale). Ţinteşte către re-naturalizarea şi propulsarea fiinţei umane pe linia unei dezvoltări sănătoase, ecologice, prin accesarea şi reconversia calitativă a relaţiei dintre polarităţile psihismului.
Efectele scontate sunt: conştientizare extinsă şi autocunoaştere, autenticitatea, spontaneitatea şi calitatea comunicării, abilităţilor de contact şi a comportamentelor de rol (în cuplu, familie, relaţii interpersonale, profesie şi organizaţii), adaptare creativă, creşterea nivelului de autoacceptare, autoîncredere şi afirmare, maturizare afectivă şi spirituală, stimularea empatiei şi a capacităţii de a iubi, sprijini şi valoriza, dezvoltarea scenariilor şi soluţiilor alternative inedite, responsabile şi realiste de viaţă, creşterea capacităţii personale, familiale şi colective de a face faţă la stress, criză şi schimbare, activarea şi recanalizarea resurselor autocompensatorii în situaţiile de boală şi de impas existenţial, exerciţiul libertăţii şi participării democratice, autoasumării şi eficienţei creatoare responsabile.
Consonanţe şi interferenţe teoretice cu: terapia analitică şi alte terapii psihodinamice, terapia gestalt, terapiile creative de grup, P.N.L., logoterapia, terapia transgeneraţională şi psihogenealogică, unele abordări transpersonale şi meditative, alte terapii experienţiale (de ex. terapia narativă de familie, terapia focusată emoţional a lui Leslie Greenberg, psihodrama moreniană, psihoterapia contextual-modulară a lui Francis Macnab, terapia centrată pe traumă).
sursa: www.sper.ro

Read more...

joi, 3 noiembrie 2011

Otrava care ne omoara

Informatii utile pentru toata lumea, daca rezonati incercati sa folositi informatiile de aici.
Există la ora actuală o conspiraţie mondială, condusă de o grupare foarte puternică şi influentă, de indivizi înrudiţi, din care fac parte cei mai bogaţi oameni ai lumii – lideri politici, „elite" corporatiste şi membri ai unor societăţi secrete – şi care acţionează fără limite naţionaliste. Intenţia ei este de a prelua total şi complet controlul asupra tuturor fiinţelor umane de pe planetă şi de a reduce dramatic populaţia mondială, la doar 1 miliard de oameni.
                                                               cid:1.1404440414@web38907.mail.mud.yahoo.com
Sub numele de Noua Ordine Mondială ( New World Order) se ascund organizaţii, instituţii şi indivizi, grupaţi într-o reţea intercorelată. Această grupare ocultă planetară nu cunoaşte limite statale, se află deasupra legilor tuturor ţărilor şi controlează politica, sistemul bancar internaţional, industria, comerţul, sistemul de asigurări, traficul de droguri şi de arme, lumea medicală etc. Ea nu dă nimănui socoteală pentru deciziile pe care le ia, şi este cea care trage sforile tuturor evenimentelor majore din lume. Ea se ascunde în spatele marilor corporaţii şi al marilor agenţii guvernamentale, pe care le dezvoltă şi le controlează, cu scopul bine definit de a domina lumea.

De-a lungul timpului, tot mai mulţi oameni au aflat de existenţa acestei conspiraţii mondiale. Însă marea majoritate a lor, din păcate, reacţionează cu scepticism şi neîncredere la acest subiect, inconştienţi de condiţionarea mentală care le este implementată permanent de instituţiile de stat. Amploarea şi complexitatea reţelei de înşelătorie a acestei conspiraţii este greu de imaginat. Metodele pe care le utilizează în acest război cu omenirea sunt în special de natură biochimică, fiind promovate prin sistemul farmaceutic, medical, alimentar şi prin manipularea maselor cu ajutorul mass-mediei, cu scopul sinistru de exterminare a populaţiei.

Ceea ce majoritatea cetăţenilor cred că este „opinia publică", reprezintă de fapt o propagandă abil regizată, cu scopul secret de a se declanşa un anumit răspuns comportamental dorit din partea populaţiei. Părerile „opiniei publice" sunt monitorizate permanent, cu intenţia de a se verifica acceptarea de către populaţie a programelor planificate de „ei". Conspiratorii Noii Ordini Mondiale îşi realizează agenda de lucru, orchestrând cu măiestrie emoţiile umane şi cultivând în special frica.

Pătrunzând în labirintul încurcat al manevrelor politice şi corporatiste, descoperim stupefiaţi o lume a criminalităţii şi a abuzurilor de neimaginat
împotriva umanităţii. Transpare din ce în ce mai clar ideea că trădătorii umanităţii – care, după modul lor de acţiune, nu pot fi numiţi „oameni" – au ales să folosească acum alte metode (mascate) de exterminare a populaţiei: prin alimentaţie (introducând aditivii extrem de nocivi, precum aspartamul, glutamatul de sodiu etc.), prin produsele cosmetice, prin apa fluorurată, prin deşeurile toxice, prin hrana iradiată, prin vaccinurile cu mercur şi prin alte arme biologice, de fapt, o altă variantă modernă pentru bombele folosite pe vremuri, cu scopul (acelaşi) de a distruge mase întregi de oameni.
Sub pretextul „cercetării" armelor biologice, a vaccinurilor şi a medicamentelor periculoase, „ei" îşi dezvoltă de fapt această industrie în propriul lor interes şi folosesc fiinţele umane drept cobai. Au ajuns până acolo încât să creeze noi agenţi biologici şi virusuri, pentru care apoi au fost necesare alte remedii, create, desigur, tot de ei – vaccinurile. Experimentele pline de cruzime, pe material uman, sunt realizate între zidurile reci, sterile şi antifonate ale laboratoarelor şi unităţilor militare ultrasecrete de… bio-terorişti în halate albe. Finanţate prin diferite programe guvernamentale, aceste studii pseudoştiinţifice sunt prezentate ca fiind proiecte de „cercetare şi dezvoltare" de cea mai bună credinţă.

Pe primul loc în agenda de lucru a „elitei" criminale a acestui secol este reducerea drastică a populaţiei. Miliarde de oameni nevinovaţi au murit în urma „războaielor", a dominaţiilor tiranice, a masacrelor rasiste, a homicidului, a epidemiilor, a SIDA-ei, a fumatului, a avorturilor, a erorilor medicale, a efectelor nocive ale medicamentelor, a dezastrelor „naturale" şi a genocidelor, care, toate, oricât de bizar ar părea, au fost provocate şi iniţiate de „ei"...

Această trădare cutremurătoare faţă de umanitate, bazată pe abuz de putere, crime de război, conspiraţie, conflict de interese şi minciună este o încălcare flagrantă a drepturilor omului, însă ea se desfăşoară sub masca pompoasă a democraţiei, a carităţii şi a libertăţii individuale.
Noul imperialism – atacul cu substanţe chimice otrăvitoare, prezentate în ambalaje viu colorate 

La ora actuală, în întreaga lume are loc o adevărată invazie a substanţelor foarte toxice, infiltrate prin alimentaţie, prin medicamente, prin vaccinuri, prin produsele de îngrijire personală, prin apa fluorurată etc. Lumea este realmente bombardată, în mod legal, cu fiecare înghiţitură. Prin proliferarea restaurantelor de genul fast-food, a companiilor farmaceutice, a produselor alimentare contaminate cu substanţe otrăvitoare (sub forma aditivilor) – acest atac mascat produce mai multe victime şi suferinţă decât orice război armat care a existat vreodată.

Pe măsură ce oamenii se îmbolnăvesc datorită otrăvurilor ingerate în necunoştinţă de cauză, sistemul medical alopat „sare în ajutorul" lor, otrăvindu-i în continuare cu medicamente de sinteză, cu vaccinuri care afectează grav organismul uman, cu radiaţii nocive care ucid omul înainte de a „ucide" cancerul, cu plombe pe bază de mercur, care intoxică fiinţa clipă de clipă – deşi se pretinde că, prin fluorurarea apei, dinţii nu ar trebui să se mai carieze –, cu metode convenţionale de tratament, care nu fac decât să accelereze paşii muribunzilor către Moarte, pe de o parte, şi să aducă un profit financiar enorm celor care concertează din umbră acest mecanism sinistru, pe de altă parte.

Ceea ce oamenii nu ştiu este că moartea lor a început odată cu prima înghiţitură de apă fluorurată, cu prima bucată de pâine „îmbunătăţită" cu aditivi, cu primul vaccin „împotriva epidemiilor", cu primul chips cu gust de şuncă, cu prima băutură carbogazoasă „care îţi răcoreşte setea de viaţă"… Restul este doar obişnuinţă, perpetuată de ignoranţă, dezinformare şi o publicitate deşănţată. Oriunde au pătruns aceste produse, s-a răspândit boala şi a urmat apoi moartea.

Există zone izolate în lume, în munţi sau în anumite insule, unde „tehnologiile moderne" nu au pătruns niciodată... Acolo nimeni nu este bolnav de diabet, cancer, ischemie, depresie, SIDA, pentru că hrana locuitorilor din aceste regiuni constă din alimente naturale, proaspete, neprocesate. Există zone în care „civilizaţia" a ajuns cu două generaţii în urmă şi deja populaţia suferă de diabet, astm, boli cardiovasculare şi cancer. „Cultura" americană , cu invazia ei de băuturi carbogazoase, cu lanţurile ei de restaurante fast-food, cu ţigările şi alimentele ei procesate şi pline de aditivi toxici, a produs mai multă suferinţă şi boală în lume decât oricare altă agresiune.

Totul se face „legal"..... Este mai mult decât legal, este obligatoriu! Orice naţiune care refuză să se alinieze standardelor comerciale ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (World Trade Organization – WTO) este imediat sancţionată şi primeşte un embargo comercial, până când, neputând face faţă presiunilor, cedează. Chiar şi tentativa unei ţări de a interzice pe teritoriul ei folosirea unor aditivi toxici, cum ar fi: aspartamul, uleiurile hidrogenate sau nitratul de sodiu, poate fi considerată o gravă încălcare a înţelegerilor internaţionale, care primează în faţa legilor naţionale! Aceasta este „opera" comisiei care supervizează Codex Alimentarius şi care face legea!
Produsele alimentare actuale – calul troian al industriei chimizate 

Este uşor să vinzi
 ţigări, Coca-Cola, produse alimentare ieftine şi pline de aditivi periculoşi – în ţările sărace şi în curs de dezvoltare, unde nivelul de educaţie şi de informare este foarte scăzut; acolo oamenii sunt uşor de păcălit, fiind în stare să creadă că produsele americane şi occidentale îi vor face mai fericiţi.

În prezent, în ţările civilizate, doar oamenii ignoranţi şi naivi mai consumă băuturi carbogazoase. Tot aceeaşi categorie de oameni fumează, consumă produse cu aditivi, prânzuri decongelate şi încălzite la cuptorul cu microunde şi privesc pasivi ore în şir la televizor. Oamenii inteligenţi cunosc deja adevărul despre aceste lucruri. De aceea, vânzările de băuturi carbogazoase scad anual, iar marile corporaţii sunt obligate să „spargă" piaţa în alte ţări, unde nu s-a aflat încă de toxicitatea aspartamului şi a aditivilor alimentari, de pericolul produselor modificate genetic şi de faptul că toate acestea aduc cu ele boala..

Nimic nu este mai simplu decât manipularea populaţiei prin publicitate, ştiri fabricate şi studii contrafăcute! Toată gama de produse alimentare, farmaceutice şi de întreţinere casnică este promovată printr-un sistem agresiv de publicitate, prin care publicul este înşelat şi convins să cumpere. Tehnologia avansată este ţinută sub control şi folosită în scop malefic de către unele guverne, prin intermediul misterioaselor contracte, fuziuni şi afaceri corporatiste – militaro-industrial o-farmaceutice –, făcute cu uşile închise.
Afacerile corporatiste – crimă organizată la nivel înalt 

cid:3.1404440414@web38907.mail.mud.yahoo.comCuvintele nu pot descrie îndeajuns caracterul diabolic al acestor acţiuni corporatiste. Oricât de mult am citi şi afla despre acest subiect, va exista întotdeauna ceva nou de descoperit. Pentru „ei", oamenii nu sunt decât un material pentru folosire, abuzare şi distrugere.

În spatele „câmpului de bătălie", în timp ce oamenii se luptă cu boala şi suferinţa, fără să ştie şi să înţeleagă de unde vin toate acestea, corporaţiile strâng prada – un profit enorm, obţinut pe baza stării de dezinformare, naivităţii şi ignoranţei maselor. Singurele naţiuni care au un viitor promiţător sunt cele care protejează şi menţin sănătatea popoarelor lor şi a mediului lor natural.

Vestea bună este că din ce în ce mai mulţi oameni se trezesc la realitate! Omul inteligent face conexiuni între anumiţi indivizi şi unele companii, organizaţii sau agenţii şi îşi dă seama de caracterul dubios al intrigilor politice şi al anumitor programe, proiecte şi servicii care sunt promovate în diferite zone ale lumii, aparent fără nicio legătură unele cu altele.

Din ce în ce mai mulţi oameni află despre pericolul aditivilor alimentari, al aspartamului, al băuturilor carbogazoase, al fluorului, mercurului şi aluminiului şi au început să adopte o dietă sănătoasă, bazată pe alimente organice şi produse naturale, fără substanţe chimice... Tot mai mulţi sunt cei care cunosc efectele dezastruoase ale medicamentelor de sinteză asupra sănătăţii şi renunţă la tratamentele alopate şi la medicina convenţională, apelând la tratamente naturiste cu plante medicinale, regimuri alimentare de purificare, programe de dezintoxicare a organismului de substanţele chimice.
Tot mai mulţi oameni îşi dau seama că industria agroalimentară, farmaceutică şi petrochimică sunt interesate doar de propriul lor profit, şi nu de sănătatea umanităţii. Şi, în fine, tot mai mulţi sunt cei care înţeleg că marile corporaţii industriale şi guvernele sunt controlate de o „elită ocultă mondială", care are drept scop distrugerea umanităţii prin îndepărtarea ei de natura esenţială şi de Dumnezeu.. Prin urmare, din ce în ce mai mulţi oameni caută modalităţi de a se redescoperi pe ei înşişi, de a-şi reface sănătatea şi integritatea, de a redeveni fiinţe minunate, fericite şi mereu în comuniune cu Dumnezeu.
Ultimele zbateri ale fiarei 

Trist, dar adevărat, aceste corporaţii industriale îi oferă omenirii doar boală, suferinţă şi moarte. Întregul sistem de „îngrijire a sănătăţii" a devenit un organism de tip monopolist, care se bazează pe propaganda deşănţată, pe publicitatea mincinoasă şi pe manipularea făţişă.
cid:4.1404440414@web38907.mail..mud.yahoo.com 

Avem aici de-a face nu cu metodele înţelepte ale unei guvernări care oferă soluţii şi care se îngrijeşte de sănătatea populaţiei, ci cu tacticile diabolice ale unei afaceri mondiale disperate, într-o ultimă încercare furibundă de a prelua controlul asupra lumii, înainte de a fi luată de valul transformării, care se întrezăreşte la orizont.
Şantajul şi cenzura cercetătorilor ştiinţifici 

Iată cum proliferează în domeniul cercetării ştiinţifice lanţul vicios al otrăvirii populaţiei cu aditivi: dacă respingem otrăvurile → nu ies bani →nu se mai finanţează studii de cercetare. De exemplu, producătorii de aspartam donează milioane de dolari unei universităţi. Directorul laboratorului sau preşedintele universităţii pur şi simplu va sugera discret echipei de cercetare că ar vrea să vadă rezultate negative la testele despre aspartam, sau altfel subvenţiile vor fi oprite!
Totuşi, au existat oameni de ştiinţă curajoşi, care au semnalat abuzurile criminale împotriva umanităţii, făcute de marile corporaţii şi sprijinite cu bună ştiinţă de unele state şi guverne. Aceşti adevăraţi eroi ai omenirii au avut apoi de-a face, invariabil, cu atragerea concertată a oprobiului public asupra lor. Iată câteva exemple:

Dr. Andrew Wakefield şi ceilalţi doi colaboratori ai săi au fost acuzaţi şi discreditaţi de companiile farmaceutice, pentru că au dovedit ştiinţific şi au făcut publice efectele toxice ale mercurului din vaccinuri....

Neurologul Russell Blaylock a făcut ample cercetări asupra neurotoxinelor aspartam şi glutamat. „Am studiat acest subiect al neurotoxinelor în toate modurile posibile şi am demonstrat toxicitatea glutamatului.... «Ei» ştiu că eu ştiu asta acum, pentru că am făcut un schimb de scrisori cu cei mai mari apărători ai glutamatului. Cu toţii şi-au dat seama că nu aveau niciun argument care să poată contesta veridicitatea studiilor mele. Aşa încât, pentru un timp, m-au lăsat în pace. Le-a fost teamă că, în cazul în care se face publică disputa dintre mine şi ei, vor pierde. «Ei» nu vor ca această informaţie să ajungă la urechile publicului. Ceea ce fac «ei» este să joace vechiul rol al ignorării adevărului, sperând că nu se va afla. Pur şi simplu, oamenii nu au niciun sistem intern de apărare împotriva glutamatului de sinteză.

Apoi au început atacurile. Ştiu mult prea mult. După ce am început să public rezultatele mele, editorul m-a avertizat: «Eşti sigur că vrei să scrii asta? Dacă o vei face, te vor hăitui până la moarte.» Am răspuns: «Da, vreau». Le-am publicat, cu un singur gând în minte: că nu au cum să mă combată. «Ei» exercită o imensă presiune asupra ziarelor, revistelor şi jurnalelor, pentru ca acestea să nu publice interviuri sau articole despre persoane ca mine.... «Ei» încearcă să-i ţină în umbră pe cei care deţin informaţii despre adevăr, sperând că marea majoritate a oamenilor nu-l vor afla niciodată. Dar odată şi odată adevărul va ieşi la iveală. Din anul 1995, de când am publicat concluziile la care am ajuns, au apărut noi şi noi dovezi, materiale şi studii, care atestă veridicitatea informaţiei expuse de mine, şi anume, că receptorii periferici ai glutamatului şi aspartamului pur şi simplu ucid oamenii."
cid:5.1404440414@web38907.mail..mud.yahoo.com 

Dr. C... Trocho din Spania a condus în anul 1998 cercetările asupra modului în care aspartamul influenţează ADN-ul. Experimentul său a fost denumit Studiul Barcelona sau Raportul Barcelona, deoarece a fost susţinut de conducerea Departamentului de Biologie al Universităţii din Barcelona . Apoi, cariera sa a fost atacată de producătorii de aspartam. El a mărturisit ulterior că nu va mai realiza niciodată un alt proiect de cercetare referitor la aspartam. Mai târziu, şi alţi cercetători au fost forţaţi să facă aceleaşi lucruri.

În lumea ştiinţifică, este foarte cunoscut cazul dr. John Yiamouyannis, biochimistul de la Departamentul de Lucrări Chimice al Fundaţiei Naţionale pentru Sănătate (National Health Foundation) din SUA şi membru al Societăţii Americane de Chimie (American Chemical Society), care a fost şi el şantajat, atunci când studia efectele fluorurării, în anul 1989.. A fost concediat pentru că a refuzat să tacă şi totodată i s-a interzis să îşi publice lucrările şi cercetările despre toxicitatea fluorurării. Şeful său a declarat: „Am fost nevoiţi să facem aceasta, pentru că am fost ameninţaţi că, dacă nu tăcem, ne vom pierde finanţarea......" Dr. John Yiamouyannis ar fi vrut să dezvăluie adevărul, dar a fost concediat. Apoi, Departamentul a primit un premiu uriaş în bani de la compania Colgate-Palmolive.

După ce a făcut cunoscute rezultatele studiului său asupra hranei preparate la microunde, dr. elveţian Hans U. Hertel a fost acuzat de Asociaţia Dealerilor pentru Aparate Electrocasnice şi Industriale că periclitează afacerile companiilor din acest domeniu. În urma acţionărilor repetate în justiţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg i-a dat medicului câştig de cauză, în procesul Hertel versus Elveţia, iar statul elveţian i-a plătit acestuia o compensaţie de 40 000 de franci elveţieni pentru că i-a încălcat dreptul la libera exprimare.

Dr. Russell Blaylock, neurochirurg: „«Ei» chiar urmăresc aceasta: în America au votat o lege simultan în mai multe state, conform căreia nimeni în afară de medicii nutriţionişti nu are voie să vorbească despre alimentaţia şi despre nutriţia corectă. Mai multe state au votat această lege. Aceasta înseamnă că biochimiştii şi ceilalţi medici nu au voie să vorbească despre sănătate?! Este ridicol!"
Cunoaşterea înseamnă putere 

Transformarea începe cu fiecare dintre noi. Fiecare om are dreptul la libertate, sănătate şi cunoaştere, pentru evoluţia sa individuală şi a planetei. Medicina, agricultura, industria alimentară şi, practic, toate domeniile existenţei moderne sunt controlate de câţiva oameni din vârful „Sistemului"
– giganţii petrochimiei, ai complexului militaro-industrial şi ai băncilor lumii – care câştigă enorm de pe urma planurilor lor ticăloase, în detrimentul umanităţii.
cid:6.1404440414@web38907.mail.mud.yahoo.comAtâta timp cât totul pe pământ se va măsura în latitudinea profitului financiar şi longitudinea creşterii economice, nu vom fi niciodată liberi! Cât timp vom continua să lăsăm puterea, banii, gândirea, sănătatea şi libertatea noastră în mâinile „Sistemului", nu vom fi niciodată mai mult decât nişte sclavi controlaţi şi manipulaţi mental, sclavi care au iluzia că sunt liberi. Însă pe măsură ce devenim conştienţi de adevărul ascuns în spatele aparenţelor, înţelegem că putem să acţionăm împotriva limitărilor impuse de „Sistem" şi să ne eliberăm de această iluzie ţesută de „ei", care a devenit treptat lumea noastră.

A venit timpul să ne trezim la realitate şi să ne cerem plini de curaj dreptul de a fi liberi, de a cunoaşte adevărul şi de a ne alege singuri modul de a trăi, de a mânca, de a ne vindeca. Am ajuns să trăim în această iluzie creată, tocmai pentru că am permis să fim manipulaţi de către cei care vor să controleze aproape totul.
A venit timpul, mai mult ca oricând, să punem capăt acestei dominaţii distrugătoare de pe planetă. În momentul în care vom înţelege că noi, majoritatea oamenilor, suntem cei care îi ajutăm în mod inconştient, prin ignoranţa şi lipsa noastră de reacţie, pe aceşti câţiva, puternici şi perfizi, să se menţină pe poziţie, „ei" nu vor mai avea nici o putere asupra noastră. 

Dacă înţelegem că NOI suntem singurii responsabili pentru tot ceea ce ni se petrece, şi nu aceşti „ei" ascunşi, ei nu vor mai putea să hotărască în locul nostru şi să îşi continue acţiunile diabolice. Căutarea adevărului, plină de curiozitate, cu mintea deschisă şi cu dorinţa sinceră de a-l descoperi este un atribut al inteligenţei. Căutaţi cât mai multe informaţii despre ceea ce mâncaţi, despre remediile cu care vă trataţi sănătatea, despre „ingredientele" care vă compun viaţa.
Românilor inteligenţi şi cu bun simţ le va fi, sperăm, de un real folos destăinuirea acestor adevăruri cutremurătoare, care cel mai adesea le sunt ascunse cu bună ştiinţă.

Cunoaşterea ne face liberi şi sănătoşi!

Read more...

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Inger alungat



Lucifer nu a fost un inger ca toti ceilalti .El era cel mai frumos , cel mai luminos si cel mai inteligent dintre Arhangheli .El a fost creat diferit special , ca parte a planului lui Dumnezeu. Avea toate puterile si toata stiinta .Singura putere pe care Dumnezeu nu i-a daruit-o este Puterea Creatiei. Pentru ca era atit de luminos, i s-a dat numele de Lucifer aducator de lumina . Acest nume este dat planetei Venus [luceafarul de dimineata ]cind rasare dimineata . Cind lumineaza la apus se numeste Vesper. Umplindu-se cu atita maretie ,Lucifer ,acest minunat Arhanghel, a inceput sa creada ca este egalul lui Dumnezeu. . In orgoliul lui nemasurat s-a gindit ca el ,marele ,frumosul inteligentul ,il poate detrona chiar si pe Dumnezeu .Aici vreau sa fac o paralela referitoare la unii care ne invata ca noi suntem Dumnezeu . Mare sminteala. Luati aminte ,cum cel mai luminat inger a cazut in aceasta mare cacealma. Acesta este orgoliu nemasurat =a te crede egal cu cineva cu care nici macar nu te poti compara . Aici nu exista termene de comparatie. Nu poti sluji la doi stapini . Caci inevitabil vei pierde pe unul dintre ei. Este foarte clar ,prin Lucifer a patruns raul in lume. Si atentie ,el, Lucifer face parte din creatie . Aici ,in aceasta lume binele nu poate exista decit comparativ cu raul .Si se si raporteaza unul la celalalt. Pacatul a fost ingaduit de insasi Dumnezeu. El ,Domnul ,a stiut aceasta lume inca de la creatie. El a creat-o ca alternativa in cazul caderii. Pentru ca El , Dumnezeu ,a dorit sa creeze in gindire,in simtire ,in traire nu in ispasire. Nu ne-a dorit niste fiinte robotizate care sa ascultam orbeste ordine si sa facem metenele. Dumnezeu a dorit ca prin simturile daruite noua [raiul avea miresme ,flori ,culori ,riuri care susurau] sa ni se reveleze iubirea cea creatoare din inima. Acea deschidere a chakrei inimii anahata ,cum o denumesc unii. Dumnezeu a stiut dintr-un inceput ca lasind liber arbitru alegerea ar putea fi diferita . Deaceea a spus omului Adam :puteti face orice doriti ,numai fructul cunoasterii nu-l gustati .Dumnezeu stia ca daca omul va fi ispitit va avea nevoie de lumea aceasta . Lucifer putea sa nu aibe sorti de izbinda . Si astfel omul l-ar fi intrecut . Intr-o secunda ,binele si raul s-ar fi contopit intr-o stare de iubire ,ar fi format aluatul pretios si creatia ar fi fost intr-o expansiune vesnica de lumina iubitoare. Nimeni si nimic nu ar mai fi putut desparti Tatal de creatia sa. Insa omul a ales calea “orgoliului”,a lui Lucifer. Cind a inteles durerea si suferinta era deja tirziu. In mintea omului aparuse viclenia [s-au ascuns de Domnul poate ,poate ,nu-i va observa] Si asa Dumnezeu a trebuit sa-si foloseasca toate atributele sale .Creator ,Mintuitor ,Judecator. Ca prin aceste atribute sa ajunga in timp ,din nou la inima oamenilor. Deaceea Mintuitorul lumii pune accent imens pe iubire. Lasa totul deoparte . Pina si purificarea prin post ia alt loc . Purificare pe care el insusi a trecut-o timp de 40 de zile . Lasati tot si iubiti ,cel mai usor si totusi complicat pentru firea naravasa si condusa de orgolii a omului. Tot Mintuitorul ne arata si drumul spre iubire . El stie ca oamenii trebuiesc indrumati . Vorbeste in pilde. Vorbeste despre saminta care cade pe pamint manos sau din contra ,pe stinca . Aici este intelegerea. Inceputul oricarui lucru datator de viata este o saminta. Aici intervine contemplatia. Priveste saminta cit este de mica . Insa ce forte nebanuite si nevazute ascunde? Si daca acolo sunt aceste forte ,cum le folosim .Asa la intimplare? Nu ,nicidecum . Ii trebuie loc adecvat . Samintei ii trebuie pamint bun manos ,adinc ,cu soare caldura si lumina.Asa si omului ii trebuie inima plina de iubire ,caldura ,apa lacrimi ,lumina ,pentru a creste mare si puternic.Si ii trebuie si timp ,adica rabdare. Invataturile pe care Mintuitorul le-a dat au fost speciale. Ele nu ne lasa sa cadem ,Iisus insasi ne trage dupa el . In semnul Sfintei cruci gasim cele doua planuri . Inaltarea si caderea. Un plan vertical de sus in jos ,si unul orizontal de la dreapta spre stinga . Adica mintuirea vine de sus in jos [verticala] .In caderea noastra [orizontala] ne mintuim prin inima [de la dreapta spre stinga] . Iar in mijlocul crucii gasim cele doua planuri [binele si raul ]formind un tot unitar ,amestecindu-se si alchimizindu-se, formind planul creatiei. Crucea se porneste de sus in jos ,niciodata de jos in sus. Lumina vine de sus.Apoi se duce in dreptul ombilicului [cordonul de argint ] si apoi se uneste acest culoar divin cu orizontala materiei. Deaceea e bine sa stim ce simbolistica folosim. Ati observat cind va rugati privirea voastra se indreapta spre cer pentru ca sus sunt planurile superioare .Jos sunt cele inferioare. Incercati cand mergeti pe strada sa pastrati privirea sus ,sa accesati planurile superioare. Lasati materia ,grosierul de jos. Cind va rugati ,cind aveti nelamuriri cu privire la orice, cereti indrumare . Ridicati-va privirea sus spre ceruri si cereti ajutor ,sa fiti luminati si inteleptiti de Duhul Sfint . Cereti coborire de Daruri si Haruri tot prin Duhul Sfint. Toate se fac prin Duhul Sfint . Tot ce vine de la Tatal ,vine In numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh ,Treimea cea nedespartita si de viata facatoare. Maicuta Domnului este mare milostiva de oameni si cale spre Dumnezeu .Ea este mijlocitoarea neamului omenesc. Daca nu aveti chemare la posturi si disciplina mintii incercati macar din cind in cind sa treceti cu vederea cite un neajuns. Cind va indreptati spre slujba tineti mintea in friu .Binecuvintati tot si iertati. Chiar daca nu sunteti iertati ,voi iertati. Lasati planurile superioare sa-si faca treaba . Gindurile mici incurca lumina , gindurile de pace si iubire dezleaga si pun baze de temelie.


Fiti observatori fini si observind detaliile veti cunoaste lumea in care locuiti sau traiti.



Sursa:treziredivina.wordpress.com

Read more...

sâmbătă, 22 octombrie 2011

 
"AZI ÎNCEPE ABUZIVUL RECENSĂMÂNT 2011.
OPUNEŢI-VĂ STATULUI TRĂDĂTOR!


Evitaţi şi opuneţi-vă recensământului din octombrie 2011. Este un recensământ cu caracter abuziv şi întrebări ce ţin de chestiuni intime ale oamenilor. Să nu lăsăm statul să obţină aceste informaţii pe care apoi le va folosi împotriva noastră.
Acest recensământ nu este făcut de stat de dragul recensământului, ci la cererea unor puteri externe, pentru a înţelege cum să folosească populaţia României în contextul schimbărilor ce vor urma la nivel internaţional.
Un stat trădător trebuie sabotat, nu ajutat cu sinceritate.
CUM EVITĂM RECENSĂMÂNTUL 2011?
Cea mai simplă metodă, nu deschidem uşa. Mulţi pot chiar să nu fie acasă, şi nu poate comenta nici măcar statul de ce nu eşti acasă. Acest lucru îl confirmă chiar Vladimir Alexandrescu, directorul de comunicare al Institutului Naţional de Statistică (INS):
http://www.evz.ro/detalii/stiri/zece-intrebari-si-raspunsuri-cheie-despre-recensamant-950468.html
CUM NE OPUNEM RECENSĂMÂNTULUI 2011?
În cazul în care am deschis uşa din greseală, putem vărsa o minciună standard, pregătită din timp, lăsând ideea că vom fi acasă la o dată ulterioară. Nu semnaţi nimic, cum că vă angajaţi să fiţi acasă la data respectivă. Din momentul în care deschideţi usa situaţia se complică puţin, dar incă vă puteţi opune.
Exemple:
- chiar acum plecam să o duc pe mama la gară, îmi pare rău dar nu pot rămâne că pierde trenul;
- nu mă simt bine, am mâncat ceva stricat de la Mac şi toată ziua am stat pe WC, îmi pare rău dar chiar acum simt nevoia să mă duc din nou la toaletă, ma scuzaţi.
POATE RECENZORUL SA DEA AMENDĂ?
NU! Amenda o poate aplica doar un organ de control, care se şi poate refuza de altfel. Puteţi refuza să semnaţi şi nu are nimeni ce să vă facă. Insă recenzorul nu poate să dea o amendă. Dacă recenzorul spune că l-aţi refuzat şi dvs. spuneţi că nici măcăr nu a bătut la uşa dvs. e 1 la 1 in declaraţii şi nu se poate verifica, dacă nu sunt martori care să declare. Plus că niciun recenzor nu îşi va dori situaţii conflictuale.
REŢINEŢI
Statul doreşte aceste informaţii probabil ca să încarce cu alte biruri o populaţie deja sărăcită şi poate pune nişte taxe ilegale şi celor care lucrează în străinătate.
Nu e prima oară cand statul trădător pune taxe ilegale de genul, prima inmatriculare, asigurarea obligatorie a locuinţelor, pensia obligatorie, etc.  


Mult mai multe informatii gasiti aici:

http://antirecensamant2011.wordpress.com/
http://danielroxin.blogspot.com
http://rapcea.ro

Realizatorul emisiunii “In gura presei” Mircea Badea a declarat deschis ca nu are de gand sa participe la recensamant, pentru ca i se pare ca intrebarile sunt stupide.
Cititi mai mult: http://www.enational.ro/  

Read more...
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

  © Blogger templates The Professional Template by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP