Funcţiile şi rolul

unui

cabinet de psihologie

  Cabinetul psihologic are anumite funcţii care cred că trebuie enumerate pentru a se înţelege mai bine:

1. Funcţia de investigaţie care constă în aplicarea de probe psihologice, teste psihometrice, chestionare de personalitate şi teste proiective;
2. Funcţia terapeutică, ce vizează aplicarea de tehnici psihoterapeutice în vederea echilibrării emoţionale şi cognitive a pacienţilor;
3. Funcţia de cercetare ştiinţifică implicând studiul mecanismelor destructurărilor şi restructurărilor psihice;
4. Funcţia de învăţământ care vizează pregătirea de noi psihologi clinicieni, informarea personalului medical asupra posibilităţilor şi beneficiilor activităţilor psihologice ca şi promovarea sănătăţii mintale prin măsuri educaţionale.
   
   

Examinarea clinico-psihologică se efectuează în etape şi priveşte recoltarea de date şi elaborarea unui protocol experimental care să developeze personalitatea premorbidă şi starea patologică actuală. Acolo unde este cazul, examenul psihologic se poate efectua pe o durată a mai multe zile, surprinzând astfel dinamica afecţiunii pacientului.

Un examen clinico-psihologic bazat pe probe experimentale durează aproximativ 3-4 ore, iar opţiunea pentru o probă sau alta este o prerogativă exclusivă a psihologului.

Scopul unei testări psihologice poate fi un control de preexaminare, un control de examinare sau un control de post examinare.

Examinarea în cabinetele de psihologie poate fi efectuată colectiv sau individuală. Astfel de examinări pot avea un caracter de selecţie, furnizând date asupra nivelului de dezvoltare intelectuală şi asupra gradului de pregătire şcolară. Nivelul de dezvoltare intelectuală mai poate fi investigat şi în cazul în care există dubii asupra capacităţii mintale a unor subiecţi. Examenul de laborator vine şi în sprijinul organizării activităţii educative prin îmbogăţirea informaţiilor profesorilor asupra clasei de elevi.

Examinările de laborator pot avea loc şi la solicitările părinţilor în cazuri de inadaptare şcolară, de regres şcolar, de punere în evidenţă a unor aptitudini speciale, de nehotărâre în privinţa opţiunii profesionale, de manifestare a unor aspiraţii improprii(cauzate de o supraevaluare a posibilităţilor, de o subevaluare a acestora, de necunoaşterea lor, de influenţe externe neconcludente etc.). de asemenea părintele poate recurge la ajutorul laboratorului şi când părerea sa asupra posibilităţilor copilului şi asupra drumului său de urmat în viaţă nu concordă cu cea a copilului său ori cu cea a şcolii. Stabilirea gradului de dezvoltare a copilului privit prin prisma posibilităţilor de cuprindere în clasa I poate fi un alt motiv pentru care părintele(şi uneori şcoala) apelează la laborator. În cazul conştientizării necesităţii unei mai bune autocunoaşteri, unii elevi pot solicita ajutorul specializat pentru a-şi putea da seama mai bine de capacităţile proprii sau pentru a-şi elimina oscilaţia, ezitarea, nehotărârea în opţiunea şcolară ori profesională.

Pentru examinarea colectivă se folosesc de obicei grupuri întregi(sau grupuri mai mici dacă nu avem amenajată o sală mai mare în acest scop). Într-o astfel de examinare în grup se utilizează testele tip creion-hârtie sau cu ajutorul calculatorului dacă avem la dispoziţie programele necesare.

Un laborator presupune desfăşurarea următoarelor tipuri de activităţi:

• diagnostic psihologic;
• psihoterapie;
• consiliere şi consultanţă psihologică;
• orientare şcolară şi profesională;
• psihodiagnoza şi intervenţia organizaţională;
• selecţia profesională şi analiza psihologică a muncii;
• optimizarea ergonomică a producţiei;
• activităţi psihologice în cadrul marketingului şi reclamei;
• expertiza psihologică şi detectarea comportamentului simulant;
• supervizarea în domeniu;
• activităţi de prevenire în domenii ce fac obiectul profesiei;
• activităţi de cercetare;
• alte activităţi în care sunt implicaţi factorii psihologici şi comportamentul uman.

1. 
   
   Pe scurt, viata unui cabinet psihologic se desfasoara dupa anumite reguli si in deplina concordanta cu nevoile si interesele clientilor.

Read more...

Delicventa juvenila

DELICVENŢA JUVENILĂ

Atunci când vorbim de infracţionalitate, ne referim de fapt la noţiunea generică de criminalitate. Criminalitatea juvenilă corespunde noţiunii de „delicvenţă juvenilă”, acest concept cuprinzând două noţiuni distincte, de „delicvenţă” şi cea de „juvenil”.

Nu există definiţie unitară. Ambii termeni sunt intraţi într-un limbaj comun şi la prima vedere apar semnificaţii bine determinate şi univoce. De altfel, sunt folosiţi deseori cu înţelesuri diferite nu numai în vorbirea curentă, ci şi în limbajul ştiinţific. Termenul de „delicvenţă juvenilă” nu este întâlnit în legislaţia penală din ţara noastră, dar nici în dreptul pozitiv din alte ţări. Este o creaţie a doctrinei penale şi a teoriilor criminologice sau sociologice în încercările de a grupa o serie de infracţiuni în funcţie de criterii de vârstă. În felul acesta se consideră că faptele penale prezintă o serie de particularităţi determinate de nivelul de maturitate biologică, dar mai cu seamă mintală a subiectului activ al infracţiunii.

Se impune să facem precizarea că în unele lucrări de specialitate privind „delicvenţa juvenilă” este întâlnit şi termenul de „predelicvenţă”. Această noţiune desemnează în mod nediferenţiat fie situaţia minorului care, deşi a săvârşit o faptă prevăzută de lege, nu răspunde totuşi penal datorită vârstei ori stării sănătăţii mintale, fie situaţia minorului care are un comportament imoral, fără ca faptele respective să fie prevăzute de legea penală. Se prezumă în aceste cazuri că minorul este un delincvent potenţial.

De reţinut un lucru foarte important. Conceptul de „delicvenţă” nu este sinonim, deci nu se confundă cu noţiunea de „devianţă”. Mai exact spus, sfera conceptului de „devianţă” este mai largă şi cuprinde ca formă particulară noţiunea de „delicvenţă”. Devianţa constă în orice act, conduită sau manifestare care violează normele scrise sau nescrise ale societăţii ori ale unui grup social particular. Este la urma urmei un tip de comportament care se opune celui convenţional sau conformist şi cuprinde nu numai încălcările legii, ci orice „deviere” de conduită care are un caracter patologic constant medical şi reprezintă o abatere de la normele sociale, fiind definită sau percepută ca atare de membrii unui grup social.

Devianţa presupune:

1. o normă cu un anumit grad de generalizare care este recunoscută şi acceptată de majoritatea membrilor unui grup sau colectivităţi umane;
2. un grup social sau o colectivitate relativ extinsă şi stabilă, organizată în funcţie de statuturi şi roluri diverse şi integrată în societatea globală prin adeziunea uneia la sistemul de valori ale acestei societăţi;
3. un sistem de relaţii sociale(sancţiune disciplinară, morală şi legală) prevăzute de norme scrise sau nescrise care ocrotesc valorile sociale acceptate de majoritatea membrilor grupului sau colectivităţii respective.

În funcţie de aceste elemente devianţa poate să se manifeste într-una din următoarele forme de comportament individual sau de grup:

1. Devianţa morală. Aceasta se manifestă sub forma uneia sau mai multor încălcări(abateri) ale actelor normative acceptabile la un moment dat de o anumită colectivitate, în această categorie intrând toate persoanele care săvârşesc fapte imorale care nu au un caracter penal datorită, îndeosebi pericolului social redus. Se încadrează aici şi situaţia minorilor care săvârşesc fapte imorale care nu întrunesc elemente constitutive ale unei infracţiuni (impropriu denumiţi predelicvenţi).
2. Devianţa funcţională. Constă în abaterile de la normele şi standardele de specialitate (tehnicile) exercitării unei anumite concepţii sau profesii. Ea este o abatere de la normele, regulile care privesc realizarea unui anumit rezultat şi care provoacă o anumită disfuncţionalitate în desfăşurarea activităţii respective. Poate consta în abateri disciplinare sau în manifestări de incompetenţă sau incapacitate de exercitarea unei ocupaţii, îndeletniciri sau profesii.
3. Devianţa penală. Cuprinde toate faptele de natură penală săvârşite, chiar dacă împrejurările în care au fost comise sau anumite caracteristici de vârstă, ori prin starea mintală a autorilor sau eventualilor participanţi, constituie cauze legale de înlăturare a caracterului penal al faptei sau responsabilităţii penale a făptuitorilor. În această categorie se încadrează toate persoanele şi acţiunile descrise de legea penală, care constituie o tulburare a ordinii de drept, respectiv:

• criminalitatea adulţilor, deci a persoanelor care au depăşit vârsta minorităţii şi care au săvârşit fapte care întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni, în speţă „infractorii” şi
• delicvenţa juvenilă, a minorilor între 14-18 ani, care au săvârşit cu discernământ o faptă care întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, în speţă „delicvenţii minori”.

Aceste două categorii alcătuiesc „starea infracţională” ca un ansamblu al faptelor penale şi infractorilor la o anumită dată şi interval de timp şi într-un anumit loc (localitate, zonă geografică sau teritorial administrativă ori ţară).

4. Devianţa minorilor cu tulburări de comportament. Este alcătuită din totalitatea faptelor săvârşite de minori care din cauza vârstei nu răspund penal sau care au comis fapta fără discernământ. Faţă de aceştia se pot lua numai măsuri de ocrotire.
5. Devianţa alienaţilor mintal. Cuprinde totalitatea faptelor prevăzute de legea penală săvârşite de către persoane iresponsabile datorită unei stări patologice care le afectează grav discernământul. Ei nu sunt consideraţi infractori, deoarece fapta lor este comisă fără vinovăţie, adică fără unul din elementele constitutive ale unei infracţiuni.

La toate aceste forme de devianţă pot fi adăugate şi diferite variante de abateri contravenţionale acolo unde acest gen de fapte a fost dezincriminat, fiind transferate din penal în dreptul administrativ. Trebuie ca includerea unor asemenea comportamente în sfera conduitelor deviante, să se facă însă după o analiză judicioasă a gradului de pericol social pe care îl prezintă fiecare în parte.

Câteva aspecte privind comportamentul uman din punct de vedere psihologic

În acţiunea de prevenire şi de combatere a fenomenului infracţional, cunoştinţele psihologice reprezintă o armă de mare eficienţă. Nu trebuie să demonstrăm şi nici nu este nevoie de o demonstraţie anume pentru a se înţelege că psihologia, care în limbajul curent înseamnă „cunoaşterea oamenilor” este indispensabilă în toate fazele înfăptuirii justiţiei, cât şi în profilaxia faptelor antisociale.

Psihologia consideră omul ca o fiinţă prin excelenţă activă, în permanentă interacţiune cu mediul înconjurător, cu mediul fizic şi cel social. Interacţiunea individului cu mediul social este o caracteristică notabilă a omului.

Dacă vom pune în centrul atenţiei noastre pe om ca un întreg, constatăm că ne aflăm în faţa unei fiinţe de o extremă complexitate, care nu numai că este capabilă să reacţioneze foarte nuanţat faţă de stimulările mediului ci, în acelaşi timp, posedă toate priorităţile unui sistem care se autoreglează. Dacă definim sistemul ca fiind „un ansamblu de elemente şi relaţii astfel structurate încât orice schimbare a unui element sau a unei relaţii aduce după sine schimbarea comportamentului întregului sistem”, ne dăm seama numaidecât că putem privi omul ca un sistem având toate priorităţile acestuia.

Ca la orice sistem şi la „sistemul om” acţionează principiul ierarhic dintre elemente şi subsisteme. Aceasta înseamnă, de exemplu, că subsistemul reactiv-acţional este subordonat subsistemului informaţional. În momentul în care acest principiu ierarhic nu funcţionează – indiferent de motiv – acţiunea sistemului scapă de sub controlul cerebral şi apar dereglări sau disfuncţiuni.

O acţiune de violenţă care se soldează cu consecinţe grave, efectuată sub impulsul unei emoţii puternice, este un exemplu de acest caz. O emoţie puternică excită etajele inferioare ale creierului (subcortexul) şi inhibă activitatea raţională a scoarţei cerebrale sau o reduce sensibil.. acest fenomen, care se numeşte inducţie negativă, răstoarnă echilibrul raţional al „sistemului om”, din structura căruia subsistemul infracţional are un rol dominant şi produce actul de scurtcircuit, din care poate rezulta o crimă.

Omul, prin excelenţă, este o fiinţă activă, aparţine bunului simţ. În schimb, acţiunea umană se cuvine a fi analizată ştiinţific.

Orice acţiune se compune din elemente care se numesc acte, iar actele la rândul lor se compun din elemente mici ce se numesc proxeme. Aşadar, termenul de acţiune se referă la operaţiunea întreagă.

Discutând la modul general, acţiunile umane, fiind legate de un anumit „actor”, de nivelul înzestrării sale biologice(capacitate şi limite biologice), constituie reacţii, răspunsuri la provocările extrem de diferite ale mediului. Din această cauză se susţine că omul de fapt acţionează rar, dar întotdeauna reacţionează faţă de mediu.

Intenţia, este în consecinţă elementul psihologic pur al unei infracţiuni, care constă în tendinţa autorului de a ajunge la un rezultat ilicit, prevăzut şi dorit de el. pe plan juridic, omuciderea, ca acţiune, conţine elementul psihologic de intenţie, câtă vreme lovitura cauzatoare de moarte nu conţine un asemenea element, lipsindu-i acţiunii dorinţa, rezultatul final.

O altă noţiune fundamentală este cea de comportament. Sfera acestei noţiuni se intersectează cu sfera noţiunii de acţiune, comportamentul, de cele mai multe ori(nu întotdeauna), este o acţiune, definim astfel comportamentul ca o reacţie globală(glandulară, motorie, afectivă, verbală) pe care un organism (uman) o reflectă într-o împrejurare dată.

Comportamentele pot fi clasificate în:

1. vizibile, adică transparente, deschise;
2. ascunse, opace, a căror descifrare de multe ori este dificilă. Capacitatea omului de a simula, a disimula intenţiile sale(minciună, inducere în eroare etc.) ca acelor comportamente pe care le-am numit opace.

Din alt punct de vedere comportamentele se subdivid în:

1. comportamente relativ stabile caracteristice pentru un individ şi prin faptul că sunt repetitive.
2. Comportamente unice, ocazionale, ce apar adeseori spontan în cursul activităţii indivizilor şi desigur a infractorilor. Aceste comportamente sunt foarte greu de analizat, dar mai ales de atribuit cu rezonabilă certitudine unui anume făptuitor, infractor sau în general unei anume persoane.

În cadrul comportamentelor unice, mai putem deosebi sau identifica:

• comportamente normale;
• comportamente anormale.

Categoria de comportamente neobişnuite, atipice, anormale este considerată de specialişti deviantă, indiferent de originea lor sau de consecinţele sociale pe care le provoacă.

Termenul de devianţă se referă la forme de comportament care se depărtează sensibil sau mai puţin sensibil de la normele – morale sau legale – dominante într-o cultură sau subcultură dată.

Din punct de vedere psihologic, termenul de contravenţie, infracţiune, delicvenţă, crimă, constituie doar cazuri particulare ale fenomenului de devianţă socială. Pentru psihologi, care consideră individul într-o permanentă interacţiune cu societatea, cu comunitatea din care face parte, esenţial este faptul de opoziţie faţă de această comunitate, încălcarea normelor ei, şi nu modul sau gradul de încălcare.

Acest din urmă aspect intră în competenţa juriştilor, a forurilor judiciare.

Pentru psiholog, un anume caz de infracţiune este rezultatul acţiunii sau inacţiunii unei, ori unor persoane concrete, act pe care îl consideră deviat, atipic pentru colectivitatea (cultura sau subcultura dată) şi faţă de care comunitatea ia o anumită atitudine de reprobare, care se exprimă prin aplicarea unor sancţiuni morale sau şi sancţiuni (pedepse) legale.

Delicvenţa juvenilă din punct de vedere sociologic

Amploarea mişcării contestatare a tineretului din lumea contemporană, proliferarea „subculturilor” neconformiste şi protestare, specifice categoriei de vârstă a minorilor şi tinerilor, cât şi contribuţia hotărâtoare a tinerei generaţii la schimbările profunde care au modificat structura social-politică a societăţilor din Europa de Est reprezintă o problemă de un deosebit interes pentru cercetarea ştiinţifică.

Au trebuit să treacă mai multe decenii până ce societatea adulţilor să înţeleagă sensul autentic al comportamentului neconformist juvenil, faptul că tânăra sa generaţie se caracterizează prin noi idealuri de viaţă, prin valori deosebite şi chiar opuse faţă de generaţia predecesoare, ceea ce face din „conflictul de generaţii”, atât de contestat altădată, o realitate pe care educatorul trebuie să o conştientizeze ca atare.

În prezent, funcţia de educaţie morală nu se mai localizează strict la nivelul grupului familial, iar dispersarea procesului de socializare în mai multe instituţii sociale face ca procesul educativ să devină parte integrantă a unui program comun de acţiune elaborat de către întreaga societate. În măsura în care au apărut noi generaţii, se ridică noi probleme faţă de trecut.

Tineretul, majoritatea copiilor de astăzi, este mai libertin şi mai autonom faţă de altădată, se revoltă mai uşor contra interdicţiilor impuse de vârsta copilăriei şi nu mai respectă pe cei vârstnici. Nu mai respectă de altfel nici majoritatea normelor şi valorilor societăţii, normele de conduită, de comportament, impuse de stat prin diverse acte normative. De multe ori sunt lipsiţi de cele mai elementare atitudini pozitive faţă de tot ce-i înconjură, faţă de mediile în care trăiesc, învaţă, sunt educaţi etc.

Read more...

A VENIT TIMPUL SA NE TREZIM! SA O FACEM PANA NU E PREA TARZIU

A VENIT TIMPUL SA NE TREZIM! SA O FACEM PANA NU E PREA TARZIU

    Multora dintre noi le este greu sa creada, dar a venit momentul cand trebuie sa deschidem ochii ! Romanii s-au saturat de manipulare si minciuna, nu suntem slugile nimanui, nu avem nevoie de mila nimanui si nu ne vom inclina capul, chiar daca multi au tradat. Vremea Lupilor Albi a sosit.      

 Istoric:

În urma întâlnirii la nivel (foarte) înalt dintre cele două foste puteri s-a definitivat planul de activităţi ce vor trebui să fie desfăşurate. Acesta cuprinde printre altele şi „amenajarea” centrului de guvernare mondială. Locul geografic în care va fi amplasat acest centru coincide cu teritoriul României. Drept urmare aceasta va trebui  „reamenajată” pentru a îndeplini condiţiile necesare şi suficiente instalării Centrului. Aceste condiţii sunt:

ignorarea valorilor naţionale;

acceptarea de către populaţie a unei noi Conduceri (în ciuda faptului că este străină);

reformarea populaţiei pentru a putea servi noii Conduceri.

Aceste condiţii vor fi îndeplinite de România până la sfârşitul anului 2001.

Desfăşurător:

Luna noiembrie 2000 a marcat începutul perioadei de intrare a României în pregătirile de „reamenajare”. Această perioadă s-a desfăşurat sub preşedinţia lui Ion Iliescu. După expirarea acestui timp s-a trecut la executarea în ordine a condiţiilor.

În continuare este prezentat programul iniţiator. Acesta cuprinde anumite transformări necesare la nivel administrativ cât şi la nivel social cu implicaţiile de rigoare, după cum urmează:

centralizarea puterii în stat în jurul unei singure puteri;

plasarea de oameni în posturile operative ale statului;

eliminarea indivizilor care ar putea îngreuna sau s-ar putea opune schimbării;

obţinerea controlului absolut asupra mecanismelor politico-economice.

După realizarea acestor puncte (ce constituie latura pasivă a programului şi asupra căror detalii nu vom instita), urmează segmentul activ al acestuia. Prezentarea acestui segment se va face într-o ordine anume.

Faza I:

creşterea preţurilor la produsele şi serviciile de bază;

blocarea rezervelor în bani a populaţiei;

scăderea puterii de cumpărare a leului;

menţinerea salariilor la un nivel minim;

menţinerea dolarului la o valoare scăzută în raport cu leul;

(aceste elemente conduc la slăbirea economică a populaţiei şi consumarea rezervelor în valută).

Faza II:

reducerea fondurilor pentru funcţionare a serviciilor naţionale de bază (sănătate, vama, televiziune, etc.)

forţarea acestora să-şi diminueze activităţile;

„creşterea violentă” a dolarului urmată de creşterea proporţională a preţurilor la produsele vitale.

scăderea valorii mijloacelor fixe;

uniformizarea la un nivel scăzut de trai (în pragul subzistenţei).

(aceste elemente conduc la declanşarea fazei anarhice).

Perioada anarhică:

În acest timp sunt prevăzute anumite modificări fundamentale în structura psihologică a oamenilor cât şi la nivel de ierarhizare şi organizare socială. Pentru îndeplinirea acestor puncte populaţia va desfăşura următoarele acţiuni:

revendicări şi proteste relativ la situaţia economico-materială dezastruoasă în care se află;

aceste activităţi vor conduce la accentuarea blocajului economic urmat de dispariţia produselor vitale;

iniţierea de către tineret de acţiuni antisociale;

categoriile defavorizate de colapsul economico-social vor părăsi oraşele;

introducerea de elemente coordonatoare în organizaţiile de tineret nou formate;

iniţierea perioadei de reorganizare socio-psiho-culturală şi sfârşitul de anarhie.

Marea restructurare:

GORBACIOV a minţit aşa cum a minţit toată viaţa lui, deoarece conflictele etnice SUNT PLĂNUITE, FINANŢATE ŞI ORGANIZATE DE MASONI. Combatanţii folosesc armament, muniţii, echipament şi alimente furnizate de plutocraţia financiară masonică, organizând măceluri. Vorbitori au fost numiţi de GORBACIOV „consiliul înţelepţilor” şi toţi au subliniat următoarea afirmaţie: „CREŞTINISMUL TREBUIE SĂ DISPARĂ ŞI SĂ FIE ÎNLOCUIT CU O RELIGIE MAI „CUPRINZĂTOARE” ŞI CĂ NAŢIUNILE TREBUIE SĂ DISPARĂ”. Întrebat fiind de ce nu e nici un reprezentant al creştinismului prezent, GORBACIOV a răspuns: „şefii de state occidentale reprezintă creştinismul”. Dr. Deepak Chopra, autor al cărţi „New Age”, a făcut apel la acceptarea unei spiritualităţi „globale” iar Thabo Mbeki, vicepreşedinte al Guvernului Africii de Sud, a arătat că „guvernul global trebuie să ducă la erodarea sferelor din conducerea statelor şi guvernelor”. În a treia zi a conferinţei, steagurile naţionale care împodobeau podiumul au dispărut, fiind înlocuite de imaginea unui glob fără granţe naţionale. Sam Keen, specialist în mediul înconjurător, a explicat că „PENTRU BUNA FUNCŢIONARE A NOII ORDINI MONDIALE DIN FIECARE 10 OAMENI, 9 TREBUIE SĂ MOARĂ”. El a cerut, secondat fiind de Carl Segan, reducerea populaţiei globale cu 90%. Noi bănuim însă că familia Rothschild sau Rockefeller nu vor face parte din cele 90% care vor trebui să moară. Dacă ne gândim bine la cele ce au avut loc la SAN FRANCISCO, putem concluziona: GUVERNUL MONDIAL începe să se constituie. Deci, misiunea lui GORBACIOV, în cadrul masoneriei internaţionale evreieşti, a fost de a distruge sistemul comunist care nu mai le era de folos. Pentru a i se crea o imagine cât mai favorabilă lui GORBACIOV în faţa întregii lumi, s-au înscenat „glasnostul” şi „perestroika”. Analizându-i activitatea pe care o desfăşoară acum, el are sarcina de a distruge creştinismul şi de a crea toate premizele de înfeudare a lumii masoneriei internaţionale evreieşti. Subtil, el a încercat acest lucru şi prin depunerea candidaturii la preşedinţia Rusiei, dar poporul nu l-a mai vrut. Cum a distrus el sistemul comunist în România, se ştie. Că nu s-a întâmplat aşa cum plănuise masoneria, să dezmembreze ţara printr-un război civil, conform aranjamentelor celor doi mari masoni care la vremea aceea conduceau destinele lumii, GORBACIOV şi BUSH, e meritul, pe de o parte al POPORULUI ROMÂN, iar pe de altă parte, al unor oameni care au plătit cu viaţa opoziţia lor (ca de exemplu, generalul Guşe). (reproducere dintr-un buletin informativ internaţional redactată de R. Alexandru, Canada).

Marea majoritate a structurilor serviciilor secrete din România sunt pline de acoliţi şi supuşi ai Masoneriei Internaţionale în frunte cu însuşi Directorul Serviciului Român de Informaţii. „Cârtiţele” au început deja să-şi desfăşoare activitatea într-un ritm susţinut lăsând în urma lor dezastre informaţionale şi multiple scurgeri de informaţii de interes strategic şi militar. Am ajuns ca să se cunoască până şi ce mănâncă militarul român ne mai vorbind de cunoaşterea armamentului din dotare şi toate celelalte care ţin de strategia naţională de apărare.

Sunt infiltraţi în Serviciul Român de Informaţii oameni care nu doresc decât umilirea acestui popor si aducerea lui într-o stare jalnică şi de disperare.

Zi de zi, în Europa se construieşte o închisoare, o închisoare care îi va cuprinde pe fiecare bărbat, femeie şi copil pe acest continent. De obicei, închisorile sunt construite de către arhitecţi, dulgheri, lăcătuşi şamd. , dar cea de care vi se va vorbi este construită de actori. Ei îşi joacă rolurile într-un scenariu grotesc, împlinind directivele afacerii globale şi ale elitei financiare. În ultimul act, uşile închisorii vor închide definitiv tot ceea ce a mai rămas din libertate în marele ţinut al Europei.

1997 by David Icke

Închisoarea are un nume. Numele ei este Uniunea Europeană. Actorii au şi ei nume. Aceştia sunt faimoşii politicieni, guvernanţi şi bancheri care îşi citesc discursurile la televiziune ca şi când ei ar dezbate avantajele şi dezavantajele unui super – stat european, un super – stat care va fi controlat printr-o monedă unică şi o bancă centrală europeană. Acesta e un joc care se practică pentru a manipula publicul în instaurarea fostei Europe a lui Hitler, în perioada următorilor 50 de ani. Adolf Hitler a avut un design prin care ar fi putut învinge în cel de al doilea război mondial. În viziunea sa el a numit acest ţinut Comunitatea Economică Europeană, un nume care a fost oferit de către unul dintre cei mai de temut dictatori faşcişti-comunişti. Numele ales şi cunoscut de către public din zilele noastre este Uniunea Europeană. Acest lucru a fost creat prin intermediul a două dintre cele mai eficiente metode de control mintal al maselor de oameni. Aceste metode le-am denumit simplu în felul următor: 1) „problema reacţie – soluţie” şi 2) „apropierea pietrelor umblătoare”.

Să luăm un exemplu. În perioada celui de al doilea război mondial care a fost considerat a fi variabila numită „problemă” este evident că ea a condus la crearea următoarei variabile numită „reacţie”, prin care se spunea că trebuie făcut ceva, pentru a opri un alt război în Europa. Aceasta a condus elita către a treia variabilă, şi anume „soluţia”, deoarece tot prin ea a fost creată prima variabilă, adică „problema”. Se pare că aceeaşi „problemă” a inspirat Elita în crearea Comunităţii Economice Europene sau Piaţa Comună, precum şi Naţiunile Unite. Aceste poante au fost vândute oamenilor în contextul opririi războaielor, adică dacă aduni laolaltă d.p.v. economic ţările din Europa şi le faci interdependente, atunci ele vor înceta a mai lupta una împotriva celeilalte. Dar cu toate acestea Elita ştia de mult ce anume avea de înfăptuit şi anume dictatura europeană numită Uniunea Europeană. Aici îşi face simţită prezenţa cea de-a doua metodă a „pietrelor umblătoare.

De-a lungul deceniilor, încă de la formarea adevăratei Comunităţi Economice Europene, tot mai multă putere era transferată din mâinile naţiunilor în cele ale dictatorilor nealeşi la Brussel. Am ajuns astfel, în punctul în care o lege naţională a unui stat trebuie să se supună unei legi Europene. Iată şi un exemplu: în Marea Britanie, guvernul nu mai are puterea de îndepărta impozitul pentru combustibili casnici în cazul persoanelor foarte sărace sau în vârstă. Asta se datorează faptului că legea europeană a hotărât că acea taxă trebuie să fie de 5% pentru toţi membrii statelor Uniunii, dar cu toate acestea englezii încă mai cred că ei se bucură de libertate şi democraţie. Iată de ce transformarea Europei într-un teritoriu masiv de dictatură centralizată este o parte a  cheii Noi Ordini Mondiale, în vederea obţinerii controlului centralizat asupra întregii planete. Elita care domină sistemul global, financiar şi politic, urmăreşte să impună un guvern mondial, o bancă centrală şi monedă unică, prin care să dicteze politicile celor trei grupe de superstate. Cele trei superstate sunt Uniunea Europeană, uniunea Americană (care va include cele două continente) şi Uniunea Pacificului care va include Asia şi Australia. În acest caz, conform planului, naţiunile statelor actuale nu vor mai fi altceva decât nişte minorităţi locale, integrate acestei structuri globale de control. Marea majoritate a naţiunilor vor fi astfel fărâmiţate încât să fie diminuate la maxim şansele acestora de a mai opune rezistenţă. În spatele creării Uniunii Europene se află grupul Bilderberg care este cel mai secret grup de pe această planetă care îi include pe cei mai mari bancheri, şefii corporaţiilor transnaţionale, politicieni, academicieni şi boşii mass mediei adică aşa-zişii formatori de opinie precum şi şefii unor armate. Grupul Bilderberg este o parte a reţelei elitei globale care mai include, printre alţii şi altele: Institutul Regal pentru Relaţii Internaţionale din Marea Britanie, Consiliul de Relaţii Externe, fratele său geamăn din Statele Unite, Comisia Trilaterală (a celor trei mari formaţiuni SUA, Europa şi Japonia). Toate aceste organisme internaţionale lucrează în baza aceloraşi directive. Conform celor extrase din agenda oficială a grupului Bilderberg , unul din scopurile acestei organizaţii era acela de a instala, de a pune bazele unui super stat european cu o bancă centrală şi cu o monedă unică. Aceste informaţii au fost sustrase chiar de la sediul acestei grupări numit Hotel Bilderberg din oraşul Oosterbeek din Olanda în anul 1954. Iată că în prezent aceste linii directoare sunt exact cele care se aplică în prezent. Până acum v-am prezentat doar teoria conform căreia există un grup şi există un program dar acum urmează tot ceea ce poate fi mai zguduitor: numele şi funcţia oamenilor care sunt responsabili direcţi şi nemijlociţi ai acestei afaceri globale. Primul conducător al grupului Bilderberg a fost prinţul Bernard al familiei regale olandeze, prieten apropiat şi asociatul prinţului Filip al Marii Britanii. Al doilea conducător adică actualul înscăunat al acestui grup este fostul secretar general al NATO, secretarul pentru relaţii externe al Marii Britanii Lordul Carringhton, mâna dreaptă a familiei Rothschildzilor şi al lui Henry Kissinger. Prinţul Bernanrd a fost cel care a avut o influenţă majoră în spatele creării grupului Bilderberg şi a Comunităţii Europene care acum se numeşte Uniunea Europeană. Tot aici s-au mai adunat Joseph Retinger care este o autoritate importantă în acest grup, şi faimoasa grupare americană de frontispiciu a familiei Rockfeller, Harriman şi fraţii Dulles. Uniunea Europeană pe care o vedem astăzi a fost concepută din capul locului de cei care controlează grupul Bilderberg, adică de către casa Rothchildzilor, a Rocheffellerilor, şi a celorlalte familii amintite. Atunci când urmăriţi buletinele dumneavoastră de ştiri vă rog să ascultaţi cu atenţie vocile care pronunţă sau din partea cărora transpare pronunţia celor două cuvinte cheie: Uniunea Europeană. Un exemplu clasic în acest sens este al cancelarului Germaniei care afişează zilnic sloganul unei bănci şi monede unice ca şi când el ar urmări să completeze viziunea predecesorilor săi de a instaura un control centralizat european, unul din acei predecesori fiind Adolf Hitler. Un alt stâlp de susţinere şi influenţă care urmăreşte impunerea unei dictaturi europene este preşedintele Comisiei Europene, membru Bilderberg care se află în vârful enormei birocraţii a Uniunii Europene şi care spune guvernanţilor „aleşi” ce anume pot şi ce anume nu pot să facă. Dacă luăm acum exemplul Marii Britanii, putem observa prezenţa constantă şi subtilă a mâinii Bilderbergilor şi a Elitei în manipularea aşa-numitelor dezbateri pe plan european. Omul care se află în spatele intrării Marii Britanii în păienjenişul european a fost Ted Health, fost prim ministru al Partidului Conservator în perioada 1970-1974. Chiar şi astăzi el este un promotor constant al ideii unei Europe Federative.

Un alt semnatar care l-a urmat pe arena politică a fost Lord Horne sir Alec Douglas Hume, fost prim ministru al Marii Britanii şi locţiitor pentru o perioadă de timp pe scaunul conducerii Bilderbergilor. Dar capul politicii lui Ted Heath a fost Lordul Victor Rothschild care este unul dintre cei mai mari manipulatori ai secolului 20, un superspion şi o forţă majoră în dezvoltarea Israelului precum şi elementul cheie al asasinării preşedintelui Kennedy. Această listă de nume nu e nici pe departe completă. Nu avem nici o posibilitate de a confirma sau infirma toate aceste idei prin sistemul actual oficial de informare, astfel că totul va rămâne învăluit într-o aură de mister până nu vor ieşi în faţă adevăraţii vinovaţi. Toate aceste aspecte merită a fi luate în considerare. Ce este de făcut? Tot ceea ce putem spune este că atunci când nedreptatea devine lege, rezistenţa devine pentru noi datorie.

Read more...