Povestea UNUI FULG DE NEA
Mă nasc dintr-un şuvoi de ape învolburate, mă înalţ şi mă dezvolt. Urc spre ceruri pentru a mă cristaliza şi lumina, de mângâierea duioasă a Vântului şi de dulcea licărire a stelelor. Simt cum Braţul puternic al Divinităţii este pretutindeni şi veghează la cristalizarea şi formarea mea. Năzuiesc a crede că o să am forme frumoase. E rece! Vântul Cosmic este un modelator Maestru. Am încredere în potenţele sale. Gerul şi Frigul sunt şi ei prieteni de-ai mei. Încep să prind contur, forma şi culorile din mine se prind ca într-un joc al Zânelor.
Într-o viaţă anterioară le-am văzut jocul sublim şi încântător. Colţurile mele sunt deosebite, Vântul şi Gerul au făcut treabă bună. Este paradoxal cum sunt atât de rece în exterior dar şi atât de cald în interior. E atâta măreţie şi frumuseţe în jurul meu, Divinitatea a făcut treabă bună. Încerc să meditez ce rol am, ce trebuie să fac, care este menirea mea. Numai să zbor??? Am să aflu!!! De data asta nu mai vreau să pierd această ocazie, sunt încrezător în mine.
Acum gata format şi cristalizat pot să pornesc la drum. Un drum drept care se pierde în orizonturi îndepărtate. Oare cât o să dureze???
Nu sunt singur, în jurul meu văd pe fraţii şi surorile mele. Unii dintre ei mai mari, unii mai mici, unii mai frumoşi, alţii mai urâţi. Dar ce contează asta, cu aspectul exterior. Îi iubesc şi ei ştiu asta. Şi munţii şi stâncile, pădurile şi lacurile, păsările şi animalele sunt prietenii mei. Dar, am uitat, de oameni, da ei sunt nişte fiinţe interesante, odată am auzit cum Divinitatea se lăuda întregului Univers cu această creaţie a sa: OMUL.
Acum plutesc de-a lungul unui drum, este un drum asfaltat şi neted. De o parte şi de alta sunt păduri. Plutesc în continuare luându-mă la întrecere cu o maşină, îl rog pe Vânt să mă poarte mai repede. El intră în joc şi-mi îndeplineşte dorinţa. Este sublim. Ajung să văd un munte, drumul acesta trece printr-un munte. E maiestuos şi puternic. Eu, Fulgul de Nea, mă simt înspăimântat. Îl rog pe vânt să mă ridice mai sus, să văd cele mai înalte creste ale muntelui. E un peisaj feeric plin de lumină şi culori. Un dans nebun al tuturor culorilor. Mă simt ameţit de atâta frumuseţe!!!
El muntele e acolo de milioane de ani, ştie toate poveştile fascinante. Este fascinant să-l asculţi. Are tâlc şi nu te plictiseşti alături de el.
Îl rog pe Vânt să poposim şi să ne odihnim, ascultând cântecele şi povestirile muntelui.
Povestea viteazului care a reuşit să câştige multe bătălii dar a pierdut iubirea vieţii lui – este povestea care m-a fascinat cel mai mult. Fata cea mai frumoasă, harnică şi curajoasă din acel ţinut, de viţă nobilă, a reuşit să-i frângă inima viteazului. Iubirea lor radia şi înveselea până şi cea mai tristă stâncă. Nunta lor a fost de basm. Cel mai minunat, era atunci când viteazul nostru îi cânta din flaut iubitei sale. Toate florile, copacii, animalele sălbatice se minunau iar plăcerea lor la auzul cântecului era fără margini.
Dar, drama s-a abătut asupra acestei frumoase poveşti de dragoste, frumoasa lui soţie a murit dând naştere unui băiat voinic şi frumos. A plâns-o şi a jelit-o viteazul nostru, până când era să moară de atâta supărare, dar glasul micuţului l-a făcut să revină în lumea reală. Avea o responsabilitate, trăia cu soţia sa prin acest copil, era darul cel mai de preţ pe care îl avea.
Eu, Fulgul de Nea, am plâns la această poveste. Am plecat împreună cu Vântul în fascinanta noastră călătorie. Zburam pe deasupra văilor iar glasurile cristaline de copii mă făceau să gândesc cât de frumoasă este viaţa. E ca un vis.
L-am rugat pe Vânt să mă lase mai jos să mă joc cu copii. Îi vedeam cum aleargă prin zăpadă îmbujoraţi şi plini de viaţă. Mă roteam în jurul lor iar ei se bucurau de prezenţa mea.
Ştiam că viaţa fulgului de nea este scurtă, dar bucuria pe care o oferim este veşnică şi rămâne în inima şi sufletul oamenilor.
Am aflat că menirea mea este să fac oamenii fericiţi, cel puţin în această scurtă viaţă. Să le ofer bucuria iubirii de a trăi şi simţi, de a vedea şi auzi zgomotul Fulgilor de Nea. Acum nu mai sunt singur m-am integrat în Marele şi Supremul Dumnezeu. Sunt o bucăţică de diamant din Marele Diamant al Universului.
Mă topesc pe obrazul unui copil. Mi-e cald, simt cum curg şi mă întorc acolo de unde voi putea să revin din nou pentru a învăţa să fiu altcineva, mai bun, mai cald….să fiu…un fir de iarbă, pe care prietenul meu Vântul să-l mângâie şi să-i aducă poveştile muntelui în fiecare seară de vară înmiresmată de parfumul florilor şi coniferelor.
Poate….peste milioane de ani, voi putea deveni şi eu OM, prin graţia Divină.
- OARE E ULTIMUL ŢEL….??? NU ŞTIU, DAR AM SĂ AFLU!!!
