Alcoolul si Drogurile in viata noastra

Termenul de alcoolism se poate de asemenea referi la efectul dăunător, mintal, somatic sau social, ce rezultă dintr-un astfel de consum excesiv.
Este preferabil folosirea a patru termeni mai precişi: consumul excesiv de alcool; efectele nocive ale alcoolului; consumul problemă şi dependenţa de alcool.
Consumul excesiv de alcool se referă la ingurgitarea zilnică sau săptămânală de alcool peste o anumită cantitate.
Efectele nocive ale alcoolului se referă la orice efect nociv mintal, somatic sau social, rezultat din consumul excesiv.
Consumul problemă este consumul ce atrage după sine efecte nocive, dar nu a dus încă la dependenţa de alcool.
Dependenţa de alcool se referă la o stare în care apare un sindrom de perturbare mintală sau somatică la întreruperea drogului.
Este recomandat termenul: sindrom de dependenţă de alcool pentru a descrie un grup de simptome ce apar la unele persoane atunci când încetează să mai bea.
În cadrul sindromului dependenţei de alcool există şapte elemente esenţiale:
1. Sentimentul de a fi constrâns la băutură. Băutorul dependent ştie că, dacă va începe să bea, nu este sigur că se va putea opri. Dacă încearcă să renunţe la alcool, dorinţa pe care o resimte este foarte puternică.
2. Un mod stereotip de a bea. În timp ce la băutorul obişnuit cantitatea consumată variază de la o zi la alta, persoana dependentă bea la intervale regulate pentru a combate sau evita simptomele de întrerupere.
3. Întâietatea băuturii asupra altor activităţi. Pentru băutorul dependent alcoolul are prioritate faţă de orice altceva, inclusiv sănătatea, familia, casa, cariera şi viaţa socială.
4. Modificarea toleranţei la alcool. Băutorul dependent este relativ neafectat de nivele sanguine de alcool care pe un băutor obişnuit l-ar face incapabil de orice activitate. Din moment ce „ţine la băutură”, el poate să-şi spună că alcoolul nu este o problemă pentru el. Este un fals, deoarece creşterea toleranţei este un semn important al creşterii dependenţei. În stadiile tardive ale dependenţei, toleranţa se prăbuşeşte şi băutorul dependent este incapacitat numai după câteva pahare.
5. Simptome de întrerupere repetate. Simptomele de întrerupere apar la persoane care au băut mult, ani de zile, şi care menţin o ingestie crescută de alcool timp de mai multe săptămâni în şir. Simptomele apar după o prăbuşire a concentraţiei sanguine. Momentul caracteristic este la trezire, după o scădere a concentraţiei în timpul somnului. Trăsătura cea mai comună – şi prima care apare – este tremorul acut ce afectează mâinile, picioarele şi trunchiul. Celui afectat îi poate fi cu neputinţă să stea liniştit, să ţină bine un pahar, sau să-şi încheie nasturii. El este, de asemenea, agitat, se sperie cu uşurinţă şi se teme să se întâlnească cu cineva sau să traverseze strada. Greaţa eforturile de a voma şi transpiraţiile sunt frecvente. Dacă se administrează alcool, aceste simptome se remit repede; dacă nu, pot persista câteva zile. Pe măsură ce întreruperea progresează, pot apărea iluzii şi halucinaţii, de obicei de scurtă durată. Forma obiectelor apare distorsionată, sau umbrele par să se mişte; pot fi auzite voci neorganizate, ţipând, sau crâmpeie muzicale.
6. Liniştea prin băutură. Deoarece se pot preveni simptomele de întrerupere doar prin continuarea ingestiei, mulţi băutori dependenţi beau ceva la trezire. În multe zone, băutul dis de dimineaţă pune diagnosticul de dependenţă. Pe măsură ce creşte nevoia de prevenire, pe timpul zilei, a simptomelor de întrerupere, băutorul începe, în mod caracteristic, să ţină secretă cantitatea de băutură pe care o consumă, să ascundă sticlele, sau să le poarte cu el în buzunar. El poate bea în mod regulat băuturi ieftine sau ordinare, pentru a obţine maximum de alcool cu cât mai puţini bani.
7. Revenirea după abstinenţă. O persoană cu dependenţă severă, care începe să bea din nou după o perioadă de abstinenţă, este probabil să recadă repede şi total, revenind în câteva zile la vechiul obicei.
Consumul excesiv de alcool poate induce afecţiuni somatice în mai multe moduri. În primul rând, el poate exercita un efect toxic direct asupra anumitor ţesuturi, mai ales asupra creierului şi ficatului. În al doilea rând, el se însoţeşte adesea de alimentaţie insuficientă ce poate duce la deficit proteic sau de vitamine din grupul B. În al treilea rând, alcoolul creşte riscul accidentelor, în special al traumatismelor cranio – cerebrale. În al patrulea rând, el se însoţeşte de o neglijenţă generală ce poate duce la creşterea susceptibilităţii la infecţii.
Tulburările psihice pot fi împărţite în patru grupe: intoxicaţiile, fenomenele de întrerupere, tulburările toxice sau nutriţionale şi tulburările psihice asociate.
Intoxicaţiile. În trecut schimbările subite de comportament se numeau beţie patologică, iar descrierile puneau accentul pe natura explozivă a acceselor agresive. Golurile de memorie sau amnezia de scurtă durată sunt raportate adesea după consumul de cantităţi mari de alcool. La început sunt uitate evenimentele din noaptea precedentă, chiar dacă la momentul respectiv, conştienţa era păstrată. Astfel de goluri de memorie pot apărea după un singur episod de consum exagerat, la persoanele care nu sunt dependente de alcool; dacă fenomenul se repetă cu regularitate, el indică un consum excesiv habitual. Dacă persoana continuă să bea mult, golurile de memorie devin mai severe, cuprinzând părţi ale zilei sau chiar zile întregi.
Fenomenele de întrerupere. Cel mai sever sindrom care apare aici este cel de delirum tremens. Acesta apare la persoane al căror istoric de consum excesiv se întinde pe mai mulţi ani. Tabloul, dramatic şi cu modificări rapide, constă în activitate mintală haotică, dezorientare în timp şi spaţiu şi o slăbire a memoriei datelor recente. Tulburările de percepţie includ interpretări false ale stimulilor senzoriali şi halucinaţii vii, de obicei vizuale, dar uneori şi în alte arii senzoriale. Agitaţia este severă, pacientul nu poate să stea locului, ţipă, iar frica sa este evidentă. Insomnia este prelungită. Tremorul mâinilor este intens, asociat uneori cu mişcări de ridicare a unor obiecte imaginare. Tulburările vegetative includ transpiraţiile, febra, tahicardia, creşterea tensiunii arteriale.
Tulburările psihice asociate
Deteriorarea personalităţii. Pe măsură ce este mai preocupat de procurarea alcoolului, pacientul devine tot mai egocentric, nu mai are consideraţie faţă de ceilalţi, iar standardele sale comportamentale intră în declin. Responsabilităţile în familie şi în muncă sunt ocolite, iar în comportament pot apărea necinstea şi minciuna.
Tulburările afective. Relaţia dintre consumul de alcool şi dispoziţie este complexă. Pe de o parte, unii pacienţi depresivi beau în exces, în încercarea de a căpăta o dispoziţie mai bună; pe de altă parte, excesul de băutură poate induce depresie sau anxietate persistentă.
Comportamentul suicidar. Ratele suicidului la alcoolici sunt mai mari decât la ne-alcoolici de aceeaşi vârstă
Scăderea funcţiei sexuale. Disfuncţia erectilă şi ejacularea întârziată sunt frecvente. La aceste dificultăţi se poate adăuga răcirea relaţiilor dintre soţi, cauzată de alcool, sau repulsia pe care soţia o resimte în relaţia cu un partener în stare de ebrietate.
Gelozia patologică. Posibil ca rezultat al disfuncţiei sexuale, persoanele care beau excesiv pot dezvolta ideea delirantă că partenerul(a) este infidel(a). Deşi este o complicaţie care suscită mult interes, gelozia patologică se întâlneşte mai rar decât atitudinea suspicioasă nedelirantă faţă de soţ/soţie.
Halucinoza alcoolică. Aceasta se caracterizează prin halucinaţii auditive, de obicei voci pronunţând insulte sau ameninţări, pe fondul unei conştiinţe lucide. Aceste experienţe sunt de obicei chinuitoare pentru pacient, care devine anxios şi agitat.
Efectele sociale
Consumul excesiv de alcool poate duce la perturbări sociale profunde, mai ales în familie.
Tensiunea în cuplu şi familie este efectiv inevitabilă. La marii băutori rata divorţurilor este înaltă; soţiile unor astfel de bărbaţi devin cu uşurinţă anxioase, deprimate şi izolate social; „soţiile bătute” au adesea soţi mari băutori; iar unele femei internate pentru tentativă de suicid prin otrăvire spun că vinovat este soţul care bea excesiv. Atmosfera din casă este adesea nocivă pentru copii, deoarece certurile, violenţa şi starea de ebrietate a unuia din părinţi constituie un model comportamental şubred. Copiii de mari băutori sunt supuşi riscului de a dezvolta tulburări emoţionale sau comportamentale şi de a avea rezultate şcolare slabe.
Excesul de băutură se asociază de asemenea cu infracţiunea, mai ales cu delicte minore, precum micile furturi, dar şi cu escrocherii, agresiuni sexuale şi acte penale grave, inclusiv omoruri.
Cauzele consumului şi dependenţei de alcool
Factorii genetici. Unii băutori excesivi au în anamneza familială antecedente de consum excesiv de alcool şi prin comparaţie cu băutorii excesivi care nu au astfel de antecedente, ajung la dependenţă mai repede şi într-o formă mai severă.
Factorii de învăţare. La copii există tendinţa imitării modului de a bea al părinţilor, precum şi tendinţa ca, la o vârstă timpurie, băieţii să fie încurajaţi să bea mai mult decât fetele. Cu toate acestea, persoanele abstinente ai căror părinţi au băut excesiv nu reprezintă un fapt neobişnuit. S-a sugerat că procesele de învăţare ar putea contribui într-un mod specific la dezvoltarea dependenţei de alcool, prin experienţa repetată a simptomelor de întrerupere.
Factorii de personalitate. S-au făcut puţine progrese în identificarea factorilor de personalitate ce contribuie la dependenţa de alcool. În practica clinică se constată frecvent că problemele legate de alcool se asociază cu anxietatea cronică, cu un sentiment general de inferioritate şi cu tendinţa la o îngăduinţă prea mare faţă de sine. Totuşi multe persoane cu astfel de trăsături de personalitate nu recurg la consumul excesiv de alcool. Se pare că importanţa personalităţii, dacă există, constă în creşterea vulnerabilităţii la ceilalţi factori cauzali.
Tulburările psihice. Deşi nu reprezintă o cauză frecventă a consumului problemă, tulburările psihice trebuie întotdeauna avute în vedere, deoarece pot fi tratabile. Unii pacienţi cu tulburări depresive ajung să bea socotind în mod eronat că alcoolul le va îmbunătăţi dispoziţia. Cei cu stări de anxietate, inclusiv cu fobii sociale, sunt de asemenea supuşi riscului.
Tratamentul psihologic
Terapia de grup. Aceasta este, probabil, tratamentul cel mai larg folosit pentru băutorii problemă. Scopul este de a-i face pe pacienţi să-şi observe propriile probleme oglindite în alţii şi să găsească modalităţi mai eficiente de a le rezolva. Ei câştigă încredere pe măsură ce membrii grupului se străduiesc împreună să-şi reorganizeze viaţa fără alcool.
Terapia de susţinere. Dacă nu există disponibilităţi pentru terapia de grup, sau dacă pacientul nu o acceptă, un psiholog poate oferi sprijin psihologic individual. Scopul este de a-l ajuta pe pacient să facă faţă problemelor din viaţa cotidiană fără a apela la băutură în exces.
Terapia experientiala. În ultimul timp a crescut interesul pentru metodele experientiale ce abordează însuşi actul de a bea, mai degrabă decât problemele subiacente. Pacienţilor li se pot arăta casete video în care sunt filmaţi ei înşişi în stare de ebrietate; pot fi învăţaţi să bea fără să dea paharul peste cap; şi li se poate arăta cum să identifice impulsurile de a bea şi cum să găsească alte căi prin care să le răspundă.
Prevenţia
1. Stabilirea preţurilor la băuturile alcoolice.
2. Reclama
3. Normele de vânzare
4. Educaţia
Societatea civilizată, prin creşterea standardului de viaţă şi prin intensificarea contactelor interpersonale, a făcut din alcool un liant al vieţii sociale şi chiar un euforizant pentru timpul liber.
Personalităţile cu o adaptabilitate optimă la ansamblul influenţelor stresante ale mediului intern sau extern utilizează alcoolul numai în cantităţi mici sau moderate comparativ cu persoanele la care el reprezintă una din modalităţile de relaxare a stărilor de încordare psihică, a anxietăţii, a durerii morale şi a diverselor stări conflictuale, situaţii generate de perturbarea mecanismelor adaptative în condiţiile vieţii moderne
Relaţia specifică cea mai studiată în cazul patologiei alcoolice este cea cu depresia. Suntem în faţa unei asocieri complexe, pentru că pe de o parte se comit confuzii între tristeţea existenţială a alcoolicului şi depresie, sau între episoadele depresive alcoolice şi depresie pe de altă parte concomitenţa lor complică evoluţia ambelor.
Există două concepte asupra relaţiei alcool – depresie: prima, susţine că alcoolismul simptomatic are o depresie preexistentă, iar a doua: alcoolismul generează o depresie simptomatică sau melancolie alcoolică.
Alcoolul are un efect bifazic. Atâta timp cât alcoolemia este în creştere, rezultatul este euforia. Când curba alcoolemiei este în coborâre, rezultatul este iritabilitatea şi tristeţea. Acest aspect bifazic se păstrează şi în evoluţia în ani a consumului de alcool: la debut este mai euforizant, după un număr de ani este mai ales disforic şi depresiv. Alcoolul exacerbează eventualele simptome prezente: anxietate, depresie, confuzie, simptome psihotice.
În etiologia acestor stări un rol important îl joacă factorii psihogeni legaţi de perturbarea climatului familial, dificultăţi de inserţie socio-profesională, pierderea securităţii ocupaţionale sau financiare, pierderea speranţei de viaţă, accentuarea procesului degradativ.
Cauzele abuzului de drog
Abuzul de droguri nu are o cauză unică. În general se recunosc trei factori importanţi: disponibilitatea drogului, o personalitate vulnerabilă şi presiunile sociale.
Pe trei căi se poate ajunge la dependenţa de drog. Prima prin administrarea drogurilor prescrise de medici. A doua, prin posibilitatea procurării legale, fără reţetă. Actualmente nicotina este un exemplu binecunoscut. A treia cale este auto-administrarea de droguri ce pot fi obţinute numai din surse ilicite („droguri de stradă”).
Mulţi consumatori de droguri, mai ales tinerii care iau droguri ilicite, par să aibă un anumit grad de vulnerabilitate a personalităţii, anterioară începerii consumului. Ei par adesea lipsiţi de resursele cu care să facă faţă exigenţelor vieţii cotidiene, nestatornici în sentimentele lor, în dezacord cu societatea şi autorităţile, după cum arată rezultatele şcolare slabe, absenţele şi actele de delicvenţă. Mulţi acuză stări depresive, de anxietate, dar este rareori limpede dacă acestea sunt cauzele sau consecinţele dependenţei de drog. La unii, în anamneza familială, există afecţiuni mintale sau tulburări de personalitate. Unii provin din medii profund dezorganizate şi adesea, au avut o copilărie nefericită. Totuşi multe persoane care fac abuz de droguri nu au nici una din aceste caracteristici.
Riscul abuzului de drog este mai mare în societăţile în care consumul de drog nu este considerat o ruşine. În anturajul imediat, asupra unui tânăr pot acţiona presiuni sociale făcându-i să ia droguri pentru a fi în rând cu ceilalţi.
Consecinţele administrării intravenoase a drogului
La unele persoane, abuzul de drog se realizează prin administrarea intravenoasă, în scopul de a obţine un efect puternic şi rapid. Folosirea intravenoasă a drogurilor are consecinţe importante, locale şi generale.
Printre efectele locale se numără tromboza venoasă, infecţiile la locul de injectare şi, din neglijenţe de tehnică, leziuni arteriale. Efectele generale se datorează transmiterii infecţiilor, mai ales atunci când se folosesc aceleaşi ace pentru mai multe persoane. Printre exemple se numără hepatita şi SIDA.
Consecinţele sociale ale dependenţei de drog
Trei motive justifică necesitatea cunoaşterii efectelor sociale nedorite ale abuzului de drog. Întâi intoxicaţia cronică poate exercita efecte adverse asupra comportamentului, ducând la şomaj, accidente la volan şi probleme familiale, inclusiv neglijarea copiilor. În al doilea rând, drogurile ilicite fiind, în general scumpe, dependentul poate escroca sau fura pentru a obţine bani. În al treilea rând, persoanele care fac abuz de drog au adesea relaţii strânse între ele, iar cele cu comportament social anterior stabil pot fi supuse la presiuni pentru a se conforma moralei antisociale sau infracţionale a grupului.
Diagnosticul dependenţei de drog
Este important ca diagnosticul dependenţei de drog să se facă devreme, într-un stadiu în care toleranţa nu s-a instalat cu totul, tiparele comportamentale sunt mai puţin fixe, iar complicaţiile administrării intravenoase nu au apărut. Psihologul neexperimentat în tratamentul persoanelor dependente de drog nu trebuie să uite că se poate găsi în situaţia neobişnuită de a ajuta un pacient care urmăreşte să-l păcălească. Pacienţii cu dependenţă de heroină îşi poate exagera nevoile cotidiene în scopul obţinerii unor cantităţi suplimentare de drog, pentru propria lor folosinţă sau pentru a le vinde. De asemenea, mulţi pacienţi iau mai multe droguri fără să declare aceasta. Este important de confirmat relatările pacientului despre cantitatea pe care şi-o administrează prin întrebări despre perioada de când se droghează, costul preparatelor şi sursa de la care şi le procură; prin urmărirea consecvenţei relatărilor şi prin verificarea lor, ori de câte ori este posibil.
Anumite semne clinice duc la suspiciunea că drogurile au fost injectate: urmele de înţepături şi tromboza venoasă, mai ales la nivelul antebraţului, îmbrăcămintea cu mâneci lungi pe vreme călduroasă şi cicatricile.
Modificările de comportament pot, de asemenea, sugera dependenţa de drog. Aici sunt incluse absenţele de la şcoală sau de la muncă şi declinul ocupaţional. Persoana dependentă poate, de asemenea, să-şi neglijeze aspectul, să se izoleze de foştii prieteni, pentru a-şi face alţii în mediul drogurilor. Pot servi, de asemenea, drept indicatori actele penale minore, precum furturile mărunte sau prostituţia.
Prevenire, tratament, reabilitare: principii generale
Deoarece tratamentul este dificil, un efort considerabil trebuie făcut în direcţia prevenirii. În privinţa multor droguri, cea mai importantă măsură de prevenire – limitarea disponibilităţii – depinde în principal de politica guvernamentală, nu de cea medicală. Educaţia sanitară este esenţială, consecinţele psihologice care le poate avea consumul de droguri, iar toate aceste informaţii despre pericolele abuzului de drog trebuie puse la dispoziţia tinerilor prin programele şcolare şi prin mass-media. Altă cale a prevenirii o reprezintă identificarea şi tratamentul problemelor familiale generatoare de abuz.
Dacă abuzul de drog a început, eficienţa tratamentului este mai mare înaintea instalării dependenţei. În acest stadiu, ca şi mai târziu, pasul esenţial constă în găsirea unei motivaţii pentru controlul consumului de drog. Aceasta se realizează prin explicarea efectelor probabile ale continuării abuzului, şi + oferta ajutorului pentru orice problemă psihologică sau socială asociată. Dacă pacientul este în legătură cu alte persoane ce fac abuz de drog, el va fi îndemnat să le părăsească şi să-şi găsească alţi prieteni şi alte preocupări.
Principalul scop al tratamentului persoanelor dependente de drog este întreruperea drogului în cauză, iar dacă nu este posibilă, trebuie avută în vedere prescrierea acestuia în continuare. În schimb tratamentul psihologic are un rol deosebit în astfel de cazuri.
Reabilitarea
Mulţi dintre cei care iau droguri îşi găsesc locul cu mare greutate în societatea normală. Scopul reabilitării este de a face persoana dependentă de drog capabilă să părăsească mediul viciat şi să dezvolte contacte sociale noi. Dacă nu reuşeşte acest lucru, orice tratament este, probabil, sortit eşecului.
De obicei reabilitarea este încercată după tratamentul în comunitate terapeutică, schiţat mai sus. Pacienţii se angajează întâi în muncă şi activităţi sociale într-un mediu protejat, iar apoi îşi iau răspunderi mai mari în ceea ce-i priveşte, intrând în condiţii din ce în ce mai asemănătoare cu viaţa de zi cu zi. În acest proces gradat, găzduirea în cămine este un stadiu util. De obicei este nevoie de continuarea sprijinului social atunci când persoana face trecerea spre munca şi viaţa normală.